Tragedia de la Clubul Colectiv: Numărul deceselor a ajuns la 44

0
445

Bilanțul deceselor după tragedia de acum o săptămână de la Clubul Colectiv se modifică de la o zi la alta. În acest moment numărul deceselor a ajuns la 44 și mai sunt răniți în stare extrem de gravă. Opt pacienți răniți în club ”Colectiv” sunt în stare critică internați la Spitalul de Urgență Floreasca, a declarat, duminică, medicul primar Florența Mihai. “În momentul de față, în Secția de terapie intensivă se găsesc internați opt pacienți în stare critică iar pentru unul dintre ei se așteaptă o ambulanță aeriană medicalizată pentru transferul în Israel”, a afirmat medicul primar citat de Agerpres. Doi pacienți au decedat în cursul dimineții de duminică, între orele 2,00 și 3,00.