Teatrul Naţional îşi sărbătorește artiştii

0
335

Spectacol aniversar „4 ACT x 50 = 200 de ani pe scenă”

Publicul craiovean este invitat la sărbătoarea unor actori care au dus faima Teatrului Național pe scenele lumii, în spectacole de neuitat, aclamate de critica de teatru și de publicul de pe întregul mapamond.

Este vorba despre Leni Pințea-Homeag, Georgeta Luchian-Tudor, Emil Boroghină și Valeriu Dogaru, care vor sărbători în curând jubileul unor cariere încununate de succes și de popularitate. Împreună cu pictorul-scenograf Vasile Buz, aceștia vor fi sărbătoriți luni, 11 noiembrie, de la ora 19.00, la Sala „Amza Pellea” a TNC, cu ocazia împlinirii a 50 de ani de carieră artistică și de la absolvirea Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale”, respectiv Academiei de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” Bucureşti (1963).

Colegii lor de teatru îi vor însoți pe scenă într-un spectacol omagial în care vor fi rememorate pagini din bogata lor creație artistică, se vor depăna amintiri unice și vor fi susținute recitaluri de excepție ale celor sărbătoriți, confesiuni de inimă ale unor personalități legate indisolubil de scena craioveană pe care au slujit-o cu pasiune și devotament.

Spectacolul aniversar „4 ACT 50 = Două sute de ani pe scenă” va fi prezentat de actorii Natașa Raab și Angel Rababoc. Biletele pot fi procurate de la agenția teatrală, la prețul de 15 lei.