Ministrul Niţă şi Remus Vulpescu, audiaţi la DNA în dosarul Hidroelectrica

0
409

Ministrul delegat pentru Energie, Constantin Niţă, s-a prezentat ieri la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) pentru a fi audiat în dosarul Hidroelectrica. În acest dosar au fost arestaţi Ioan Mihăilă, membru în Consiliul de Supraveghere al SC Hidroelectrica SA, şi Eugen Brădean, consilierul lui Constantin Niţă. De altfel, numele ministrului apare în interceptările aflate în dosar. Şi Remus Vulpescu, directorul de cabinet al ministrului Finanţelor Publice, Daniel Chiţoiu, s-a prezentat ieri la DNA pentru a fi audiat în acest dosar, unde are calitatea de denunţător. La intrarea în sediul Direcţiei, Vulpescu a spus că nu doreşte să facă nici un comentariu despre dosarul Hidroelectrica. Întrebat dacă a făcut o înţelegere cu procurorii DNA pentru a scăpa de un alt dosar, aflat la DIICOT, în care a fost reclamat pentru subminarea economiei naţionale în legătură cu deschiderea procedurii insolvenţei Hidroelectrica, Remus Vulpescu a spus că nu doreşte să comenteze „aceste imagini din filme americane”.

Potrivit DNA, în luna octombrie, Ioan Mihăilă i-a promis lui Remus Vulpescu, membru în Consiliul de Supraveghere al SC Hidroelectrica SA, suma de 1,4 milioane euro pentru ca acesta din urmă, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, să voteze favorabil încheierea de către Hidroelectrica a unui contract bilateral pe patru ani, de vânzare a energiei electrice către firma „Energon Power and Gas” din Cluj, pentru cantitatea de 7.012.800 MWh (1.157.112.000 lei — aproximativ 262.980.000 euro), în condiţii defavorabile pentru Hidroelectrica. DNA susţine că promisiunea de dare de mită s-a făcut cu ajutorul lui Brădean, iar suma promisă urma a fi disimulată sub aparenţa unui contract de comision care ar fi fost încheiat de o firmă off-shore şi firma achizitoare a energiei electrice. „Potrivit actului constitutiv al companiei Hidroelectrica, puterea de decizie este repartizată între Adunarea Generală a Acţionarilor, Consiliul de Supraveghere şi Directorat. Astfel, toate contractele de vânzare a energiei electrice peste cantitatea totală contractată de 500 Giga Watti Oră (Ghw) trebuie aprobate în Consiliul de Supraveghere, din care făcea parte Ioan Mihăilă. Asemenea contracte sunt supuse anterior avizării Directoratului, din care făcea parte şi Eugen Brădean”, explică procurorii anticorupţie filiera.