Există profesii legate de segmente specifice vizibilităţii publice sau gratificaţiilor simbolice ce, în anumite momente ale istoriei, prin acţiunile reprezentanţilor lor, îşi regăsesc misiunea socială, iniţial asumată, şi redevin extrem de importante. Presa este una dintre aceste profesii, rolul său fiind încă important, cu toate malformările şi păcatele ei din ultima perioadă.
Vector important al rezistenţei civice în ţările afectate de criză, media europeană se află însă, la răscruce de drumuri, ca şi societăţile în care fiinţează. Au existat eforturi repetate din partea reprezentanţilor presei de a păstra şi respecta misiunea fundamentală a acesteia, însă criza financiară a lovit-o puternic, rolul ei fiind, în prezent, repus în discuţie.
În condiţiile în care, jurnaliştii sunt implicaţi, de prea mult timp, într-un război ce nu este al lor, ci mai degrabă al marilor corporaţii financiare, aceştia au început să-şi recapete independenţa şi să se alăture, prin propriile mişcări de protest, grevelor naţionale din Spania, Grecia, Anglia, determinând o reacţie socială critică faţă de politicile guvernelor şi corupţia companiilor economice.
Jurnaliştii protestează în Spania, Grecia şi Anglia
În 2012, acţiunile protestatare ale presei au înregistrat o amploare fără precedent, ţinând cont de puterea informaţională pe care încă o exercită asupra opiniei publice dar şi a determinărilor acţionale pe care le implică.
Jurnaliştii principalului cotidian spaniol, “El Pais”, au declanşat, în 6 noiembrie, pentru o perioadă de trei zile, o grevă de proporţii, protestând faţă de planul social al conducerii publicaţiei de a concedia 149 de angajaţi (o treime), şi a reduce salariile jurnaliştilor cu 15% .
Publicaţia “El Pais”, membră a grupului de media spaniol Prisa, a decis aceste restructurări, deşi, în 9 octombrie, anunţase un profit net de 30,98 milioane euro pentru trimestrul trei al anului.
Cea mai vehementă metodă de protest se întâlneşte în Grecia, unde, jurnaliştii greci au declanşat greve de 24 respectiv, 48 ore, în septembrie şi octombrie, fiind susţinuţi şi de angajaţii importantei agenţii de presă greceşti, “Athens News Agency” (ANA). În aprilie 2011, 7000 de jurnalişti au declanșat o grevă de patru zile, perioadă în care, ziarele şi-au încetat apariţia, canalele TV şi radio nu au mai transmis, site-urile de ştiri nu au mai fost actualizate. Jurnaliştii greci au recurs la ample proteste de stradă şi dezvăluiri fără precedent, de tipul “Listei Lagarde”, acuzând guvernul de cenzură. Directorul Revistei “Hot Pot”, Kostas Voxevanis, a fost arestat iar doi prezentatori ai televiziunii de stat din Grecia au fost suspendaţi pentru că l-au criticat pe ministrul de interne al grecie.
În 9 februarie, Sindicatul angajaţilor de la Thomson Reuters – “The National Union of Journalists” (NUJ), a votat, cu o majoritate covârşitoare declanşarea unei greve de 48 de ore, în semn de protest faţă de salariile cu care sunt plătiţi. A fost pentru prima dată, în ultimii 25 de ani, când jurnaliştii de la Reuters şi-au exprimat intenţia de a protesta. Greva nu a mai avut loc, patronatul acceptând o majorare salarială de 3%.
Ce se întâmplă în lume cu presa este greu de anticipat, dar asistăm clar la o schimbare de paradigmă. Are loc o transformare a cărei evoluţie nu o intuim. Actorii sociali şi politici au înţeles, în 2012, urmare a acestor proteste, că în momente de criză şi tranziţie, ştirea/informaţia de presă devine o instituţie socială, oamenii decid şi adoptă anumite acţiuni faţă de instituţiile statului în baza informaţiei instrumentale a presei.
