Ponta, despre întâlnirea cu Băsescu: „o discuţie serioasă, tehnică şi instituţională”

0
657
Victor Ponta

Preşedintele Traian Băsescu şi premierul Victor Ponta au avut ieri o întâlnire de circa o oră, la Palatul Cotroceni, cu uşile închise, la care au discutat despre negocierile cu FMI, bugetul pe 2013, fonduri europene şi Mecanismul de Cooperare şi Verificare (MCV), dar fără să abordeze şi problema reprezentării României la viitorul Consiliu European, cei doi urmând să aibă o nouă discuţie pe acest subiect după ce Ponta se va întoarce de la Bruxelles, unde, pe 13 noiembrie, va participa la o întâlnire cu prim-miniştrii din statele UE membre ale grupului „Prietenii coeziunii”. „Nu s-a discutat şi despre nivelul la care România să fie reprezentată la următorul Consiliu European. Preşedintele şi premierul vor avea o nouă discuţie după ce şeful Guvernului se întoarce de la Bruxelles, în care se va discuta mult mai concret şi despre bugetul multianual de la nivelul UE pentru perioada 2014-2020”, au arătat surse participante la discuţii. Informaţia a fost confirmată şi de premierul Ponta. Potrivit unui comunicat al Administraţiei prezidenţiale, în cadrul consultărilor preşedintele Traian Băsescu şi premierul Victor Ponta au convenit în ceea ce priveşte negocierile cu delegaţia FMI şi a CE, care se află la Bucureşti, şi au stabilit o viziune comună de lucru în legătură cu privatizarea societăţilor de stat, cei doi înalţi oficiali agreând, în acest sens, importanţa implementării strategiei de management privat cât mai rapid cu putinţă. Şeful statului şi premierul au căzut de acord, se mai arată în comunicat, cu privire la măsurile pe care Guvernul urmează să le întreprindă în perioada următoare pentru deblocarea plăţilor pe programele cu finanţare europeană, precum şi în ceea ce priveşte onorarea plăţilor restante pentru proiectele aflate în fază de implementare, care trebuie să se facă în cel mai scurt timp posibil. De asemenea, s-a stabilit să se  amâne privatizarea CFR Marfă şi listarea unor acţiuni Transgaz (TGN), apreciind că momentul actual nu este prielnic pentru astfel de operaţiuni, potrivit celor declarat agenţiei Mediafax de surse participante la întâlnire. „Preşedintele şi premierul au fost de acord să amâne privatizarea CFR Marfă şi listarea Transgaz, cu argumentul că acum nu este momentul prielnic. Cei doi au agreat că este nevoie ca mai întâi să fie introdus managament privat, care să crească valoarea celor două companii, şi abia apoi să fie încheiate procedurile de vânzare de acţiuni”, au arătat sursele citate.

„Întâlnirea cu preşedintele a fost o discuţie serioasă, tehnică şi instituţională. Îmi doresc ca atât înainte de alegeri, cât şi după, aceste discuţii să fie pe această linie, instituţională”, a afirmat ieri premierul Victor Ponta, într-o declaraţie de presă susţinută la Palatul Victoria. Premierul a mai subliniat că, în cele 6 luni de mandat la conducerea Guvernului, „România a reuşit o macrostabilizare economică şi bugetară, ieşind dintr-o zonă periculoasă şi ieşind, din punct de vedere tehnic, din recesiune. Este în primul rând meritul ministrului de Finanţe, Florin Georgescu”. Referitor la deficitul bugetar, premierul a anunţat că acesta „se va încadra în 2,2% pe cash şi sub 3% pe sistemul european, o scădere practic la jumătate faţă de deficitul înregistrat de România în 2011. Nu înseamnă doar o cifră, înseamnă o scădere a cheltuielilor bugetare cu 10 miliarde de lei”.

Preşedintele Băsescu a invitat, iniţial, întregul Guvern la aceste discuţii, însă premierul Victor Ponta a replicat că şedinţele Executivului nu se organizează la Palatul Cotroceni, ca în mandatul fostului prim-ministru Emil Boc, şi că Guvernul răspunde în faţa Parlamentului. Drept urmare, a decis să meargă singur.