Fără cotizaţie – Sindicatele din Educaţie s-ar putea dizolva

0
330

Unităţile de învăţământ nu mai au dreptul să oprească cotizaţia pentru sindicate pe statul de plată. Măsura a fost impusă, săptămână trecută, chiar de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului printr-un nou program de plată a salariilor. Efectele sunt imediate. În conturile organizaţiilor sindicale nu va mai intra nici un leu din această lună de la şcoli. Liderii de sindicat spun că ordinul nu are alt scop decât de a distruge mişcarea sindicală. „Scopul ministrului Educaţiei este foarte clar. Singurele sindicate care mai sunt vizibile în România sunt cele din Educaţie şi ne-au pus pumnul în gură. Ne-au  spus ca fiecare membru de sindicat trebuie să vină la centru şi să plătească cotizaţia pentru a întări legătura cu biroul respectiv. Este o aberaţie ca un om să vină de la 90 km să plătească cotizaţia în condiţiile în care toate plăţile se fac prin viramente. Nici nu au această posibilitate”, a precizat Constantin Lungulescu, preşedintele biroului sindical „Spiru Haret” Dolj.

Liderii cer sprijinul parlamentarilor

Sindicaliştii susţin că noul program de calculare a drepturilor salariale pe luna octombrie nu respectă Codul de Dialog Social şi Codul Fiscal şi cer sprijinul parlamentarilor pentru anularea lui. „Am trimis o scrisoare deschisă tuturor membrilor Comisiei de Învăţământ din Parlament pentru a ne sprijini şi sperăm ca de luna viitoare să se revină asupra deciziei de colectare a cotizaţiei la nivelul unităţilor de învăţământ. Dacă nu se va reveni, vom schimba relaţiile cu guvernanţii. Nu vom mai tempera furia mulţimii”, a mai spus preşedintele biroului sindical „Spiru Haret” Dolj.

O altă lovitură dată sindicatelor este aceea că pe viitor este posibil să nu mai poată acţiona statul în judecată pentru obţinerea unor drepturi salariale. Sentinţa va fi favorabilă doar dacă se găseşte sursa de finanţare, fapt ce atrage critica liderilor. „Instanţa trebuie să decidă dacă eu am dreptate sau nu am dreptate, dacă legea a fost încălcată sau nu a fost aplicată corect. În rest, nu este problema unui judecător să găsească surse de finanţare dacă îmi sunt încălcate drepturile. Lucrurile acestea trebuie făcute de Guvern, iar dacă nu este capabil să facă lucrul acesta ar trebui să plece acasă pentru că în felul acesta nu face altceva decât să încurajeze anarhia”, a precizat preşedinte „Spiru Haret” Dolj.

Sindicatele din Educaţie au atins un număr record de dosare depuse în instanţele judecătoreşti pentru recuperarea drepturilor salariale diminuate sau neplătite. Pentru aceste hotărâri, Guvernul a dat mai multe ordonanţe prin care eşalonează plata sumelor respective până în 2016.