Marcel Ciolacu invitat „La Măruţă” (Pro TV)

0
496

Premierul Marcel Ciolacu, liderul PSD, candidat la alegerile prezidenţiale, a avut curajul să accepte invitaţia lui Cătălin Măruţă, realizatorul emisiunii „La Măruţă” (rubrica Picant), de la Pro TV. O emisiune cu nu puţine capcane, bine preparate, toate menite a explora dezinvoltura invitatului, viteza de gândire logică, în fine spontaneitatea. Şi chiar cultura generală. Prestaţia interesantă a premierului României, cu acces la umorul fin, cu o cheie proprie la buna cunoaştere a oamenilor, a relevat şi o cumsecădenie firească omului de bun simţ. Deloc timid, deloc sceptic sau prost dispus, atent, cu afabilitate, cordial, disponibil, toate cu un soi de subînţeles surâs în colţul gurii şi ochiului. O prestaţie mai mult decât agreabilă, salutată chiar de realizatorul emisiunii, care a oferit în dar, la plecare, conform protocolului, un coş cu… covrigi.