“U” Craiova a început stagiul pe litoral

0
942

Profitând de întreruperea campionatului pentru meciurile echipelor naţionale, Universitatea Craiova va efectua un cantonament pe litoral. Victor Piţurcă le-a oferit elevilor săi trei zile libere după meciul cu Poli Iaşi, iar în această dimineaţă delegaţia alb-albastră a decolat cu un charter din Bănie către Constanţa. „Leii” vor rămâne până duminică la mare, fiind cazaţi la hotelul lui Gică Hagi, „Iaki”. Victor Piţurcă a programat câte trei antrenamente pe zi, la fel ca la precedenta întrerupere a sezonului. Lipsesc de la pregătire: Cicâldău şi Bancu, aflaţi sub comanda lui Cosmin Contra, Vali Mihăilă, convocat la naţionala tineret de Mirel Rădoi, iar Luis Niţu este la lotul under 19, care începe marţi, în Serbia, turneul de calificare la Turul de Elită. „După următoarea pauză a campionatului vom arăta mult mai bine, mai ales că şi accidentaţii vor fi într-o formă fizică optimă. Sper să jucăm 90 de minute cum am făcut-o în prima repriză la Mediaş” promitea Victor Piţurcă, destul de dezamăgit de modul cum a arătat echipa sa la ultimul meci, cel cu Poli Iaşi. Următorul joc al Universităţii Craiova este derby-ul cu CFR Cluj, programat sâmbătă, 19 octombrie, de la ora 20.30.