Craiova: Polițiștii în mijlocul elevilor din Craiovița Nouă

0
329

Ieri, 7 octombrie a.c., poliţişti de proximitate din cadrul Secţiei 5 Poliţie au organizat o acţiune pentru asigurarea unui climat de siguranţă şi securitate publică în incinta şi zona adiacentă a unităţilor de învăţământ preuniversitar, totodată urmărindu-se şi combaterea delicvenţei juvenile şi a victimizării minorilor. Poliţiştii craioveni au efectuat verificări şi controale la 9 unităţi şcolare aflate în zona de competenţă, dar şi la 3 unităţi alimentare aflate în imediata apropiere a şcolilor. Poliţiştii de proximitate au desfăşurat şi o amplă activitate de prevenire, la sediul Liceul Tehnologic George Bibescu Craiova, bucurându-se de participarea a 60 elevi din clasele a IX-a, însoţiţi de conducerea unităţii de învăţământ şi cadre didactice. Activitatea de prevenire a vizat informarea şi conştientizarea tinerilor cu privire la fenomenul traficului de persoane şi exploatare prin muncă, fiind prezentate aspecte ale traficului de fiinţe umane, etapele traficului de persoane, modalităţi de racolare a victimelor, profilul traficantului, profilul victimei, forme de exploatare a minorilor, factorii de risc la care se pot expune tinerii, eliminarea atitudinilor de subestimare a fenomenului, riscurile asociate muncii ilegale în străinătate, precum şi reducerea vulnerabilităţilor grupurilor de risc în vederea exploatării tinerilor prin muncă.