Un tânăr de 21 de ani, din comuna doljeană Bârca, și-a pierdut viața, luni seara, după ce a intrat cu mașina pe care o conducea, un BMW înmatriculat în Bulgaria, într-un stâlp din beton de pe marginea drumului. Tânărul a pierdut controlul direcției după ce a acroșat semănătoarea unui tractor condus de un bărbat care nu avea permis de conducere.
Pompierii ISU Dolj și polițiștii doljeni au fost anunțați, luni seara, în jurul orei 19.30, că pe DJ 561 s-a produs un grav accident de circulație, în urma căruia o persoană și-a pierdut viața. Mai multe echipaje de polițiști, pompieri și ambulanță au ajuns la fața locului, polițiștii de la Rutieră stabilind, după primele cercetări, că, Ionuț Cinghinău, de 21 de ani, din comuna doljeană Bârca, posesor al permisului de conducere din 2013, în timp ce conducea un autoturism BMW înmatriculat în Bulgaria, pe DJ 561, în comuna Giurgița, pe timp de ploaie și în condiții de carosabil alunecos, din cauza neadaptării vitezei a acroşat o semănătoare tractată de un tractor şi a pierdut controlul direcției de deplasare, părăsind partea carosabilă.
Autoturismul a sărit peste șanțul de colectare a apelor pluviale și s-a izbit violent un stâlp din beton al rețelei de iluminat public stradal, situat pe partea dreaptă a drumului. În urma impactului mașina s-a făcut praf, iar tânărul de 21 de ani a decedat, medicii de pe ambulanța ajunsă la fața locului neputând să mai facă nimic pentru el.
Poliţiştii ajunşi la faţa locului pentru cercetări au mai stabilit faptul că Ionel Tăbăcaru, de 57 de ani, din comuna Giurgiţa, conducătorul tractorului, nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie de autovehicule, iar tractorul nu este înmatriculat sau înregistrat pentru a circula pe drumurile publice.
„În cauză s-a întocmit dosar penal, iar cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat de către o persoană care nu posedă permis de conducere”, ne-a declarat agent principal Amelia Barbu, din cadrul Biroului de presă al IPJ Dolj.