Salariul unui dascăl debutant din România, pe jumătatea celui din Bulgaria

0
368

Liderii Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLÎ) susţin că, în ciuda eforturilor pe care le depun dascălii pentru creşterea performanţei, acest lucru nu este posibil în condiţiile actuale. Cadrele didactice din România au cel mai mic salariu din Europa. Sindicaliştii îşi susţin afirmaţia cu date de la Comisia Europeană privind salariile din învăţământ care arată că un profesor debutant din România are un venit anual de 2.700 de euro, la fel cât câştigă un coleg al său din Luxemburg, în numai şapte zile, cât unul din Finlanda în 14 zile sau aproape jumătate din cât câştigă un profesor debutant din Bulgaria. Situaţia actuală a cadrelor didactice a fost readusă şi în atenţia Guvernului, prin scrisori deschise trimise din toate judeţele ţării, pentru a se remedia condiţia dascălului debutant român.