Polițiștii rutieri doljeni, în “Releu” pe DN 6

0
222
Ieri, 7 septembrie, în intervalul orar 11:00–15:00, polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Dolj au desfăşurat o nouă acțiune pentru reducerea riscului rutier și prevenirea accidentelor de circulație. În urma acțiunii, au fost aplicate amenzi în valoare totală de peste 25.000 de lei.
Activitatea, coordonată de Direcția Rutieră din cadrul Poliției Române, a avut loc pe Drumul Național 6, unul dintre cele mai intens circulate drumuri din județul Dolj, urmărindu-se creșterea siguranței rutiere, impunerea respectării regimului legal de viteză și promovarea unui comportament preventiv în trafic. “În cadrul acțiunii desfășurate, polițiștii rutieri doljeni au legitimat și verificat peste 120 de persoane și au controlat aproximativ 100 de autovehicule. Pentru abaterile constatate, au fost aplicate 40 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 25.000 de lei. De asemenea, au fost reținute 5 permise de conducere și a fost retras un certificat de înmatriculare. În timpul acțiunii, un tânăr, de 22 de ani, din comuna Hulubești, județul Dâmbovița, a fost înregistrat de aparatul radar, în timp ce conducea un autoturism pe DN6, cu viteza de 107 km/h, depășind cu mai mult de 50 km/h viteza maximă admisă pe sectorul de drum respectiv. Cel în cauză a fost sancționat contravențional, conform prevederilor O.U.G. nr. 195/2002 R., fiind dispusă suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pe o perioadă de 90 de zile”, a precizat Mihaela Sadoveanu, purtător de cuvânt al IPJ Dolj.