Război în Ucraina: Giorgia Meloni s-a întâlnit la Cernobbio cu Volodimir Zelenski

0
393

Preşedintele Consiliului italian, Giorgia Meloni, a avut o întâlnire în cursul zilei de ieri, la Cernobbio, în nordul Italiei, în marja Forului economic Casa Europeană – Ambrosetti, cu Volodimir Zelenski. Italia sprijină sancţiunile împotriva Moscovei şi furnizează arme Kievului, dar se opune, la fel ca şi Ungaria, folosirea acestora în afara teritoriului ucrainian. La Forul economic, un mini-Davos, Zelenski a asigurat că Italia face tot ce poate pentru a obţine pacea şi nu cerem nimic mai mult decât ceea ce a făcut. Unul dintre partenerii coaliţiei de guvernare de dreapta şi extrema dreapta, Matteo Salvini, se opune cu înverşunare oricărei incursiuni a Kievului pe teritoriul Rusiei. Într-un interviu, acordat la 6 ziare italiene, Zelenski a spus între altele „suntem mai aproape de sfârşitul războiului decât de situaţia în care ne-am aflat la început. Planificăm pacea dar nu vom ceda teritorii”. La baza americană din Germania, Ramstein, Zelenski reiterase vineri cererea de a permite folosirea de arme cu rază lungă de acţiune furnizate de parteneri „nu doar pe teritoriul ocupat al Ucrainei, ci şi pe teritoriul Rusiei”.