S-au stabilit semifinalele US Open

0
404

În duelul marilor promisiuni ale tenisului mondial, în sferturile US Open, spaniolul Carlos Alcaraz (19 ani, locul 4 ATP) l-a învins pe italianul Jannik Sinner (21 de ani, locul 13 ATP), scor 6-3, 6-7 (7/9), 6-7 (0-7), 7-5, 6-3. Ibericul s-a calificat în semifinale la Flushing Meadows, unde va evolua contra americanului Frances Tiafoe, locul 26 ATP. În cealaltă semifinală, se întâlnesc rusul Karen Khachanov, locul 31 ATP şi norvegianul Casper Ruud, locul 7 ATP. Vom avea câştigător în premieră la US Open, iar dintre cei 4 semifinalişti, numai unul are o finală de Mare Şlem în carieră, norvegianul Ruud disputând anul acesta ultimul act la Roland Garros.

La feminin, poloneza Iga Swiatek, numărul 1 mondial, s-a calificat, în semifinale, după ce s-a impus în faţa favoritei locale, Jessica Pegula, locul 8 WTA, scor 6-3, 7-6 (4). În penultimul act, Swiatek va evolua contra sportivei din Belarus, Arina Sabalenka, locul 6 mondial. În cealaltă semifinală: Caroline Garcia (Franţa, locul 17 WTA) şi Ons Jabeur (Tunisia, numărul 5 mondial).