O apariție extraordinară în portofoliul Editurii Corint, lucrarea Cititul ne face mai buni, coordonată de profesor doctor Ion Bogdan Lefter, celebrează întâlnirea elevilor de clasa a IX-a cu textul literar. Lansarea volumului a avut loc marți, 6 septembrie, la Muzeul Național al Literaturii Române din București.
La eveniment au participat profesor doctor Cristina Bogdan, decan al Facultății de Litere din cadrul Universității București, autorii – profesor doctor Ion Bogdan Lefter, coordonatorul lucrării, doctor în filologie, profesor la Universitatea București, Dumitrița Stoica, doctor în filologie, profesor la Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” din București, Dan Gulea, doctor în filologie, profesor la Colegiul Național „Mihai Viteazul” din Ploiești, asistent colaborator la Facultatea de Litere a Universității București, Dragoș Silviu Păduraru, doctor în filologie, profesor la Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” și Colegiul Național „Sfântul Sava” din București, Ioan Cristescu, directorul Muzeului Național al Literaturii Române, precum și Corina Toader, coordonatoarea imprintului Corint Educațional. Evenimentul va fi moderat de Ioana Bâldea Constantinescu, jurnalist cultural și brand manager al Editurii Corint.
Despre volum
Cititul ne face mai buni este o carte cu structura unui manual, destinată orelor de limba și literatura română la clasa a IX-a. Lucrarea este realizată în conformitate cu actuala programă școlară de limba și literatura română. În plus, ține cont de reperele metodologice publicate de Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație, în scopul armonizării programei de liceu cu aceea de gimnaziu, fiind un pas către noua programă de clasa a IX-a.
Manifest pentru educație
Învățarea nu este doar ceva prin care liceenii trebuie să treacă, este o șansă de descoperire și dezvoltare, este șansa profesorului de a-și duce elevii mai departe și de a avea un impact în viața reală.
Având în vedere că noua programă școlară încă nu este finalizată, iar manualele sunt cele după care s-a predat în ultimii 15 ani, fiind uzate moral, dar și fizic, Corint Educațional a pregătit această lucrare specială, structurată și elaborată de o manieră modernă și avizată de CNEE.
Prin această lucrare, Corint Educațional oferă profesorilor un instrument deosebit de important care respectă actuala programă școlară și ține cont de reperele metodologice în scopul armonizării programei de liceu cu aceea de gimnaziu.
Autorii selectează informația esențială și prezintă sintetic noțiunile parcurse în gimnaziu și conceptele noi de teorie literară, de limbă și de comunicare.
Cartea este concepută interactiv, incluzând numeroase și diverse exerciții cu rolul fixării unor concepte, al înțelegerii textelor și problemelor. În plus, activitățile propun deschideri frecvente către realitatea în care trăim.
Problemele de literatură, limbă și comunicare au fost abordate integrat și preponderent aplicativ în cinci unități tematice, la sfârșitul fiecăreia existând texte, sugestii de lectură și exerciții pentru temele alternative.
Cartea oferă profesorului posibilitatea abordării variate, permițând alegerea temelor și organizarea demersului didactic fie urmând structura cărții, fie construind una nouă cu ajutorul secvențelor ei.
Despre autori
Ion Bogdan Lefter – critic și istoric literar, profesor la Universitatea din București, director al Școlii Doctorale Litere, autor al câtorva zeci de cărți de specialitate și al mii de articole și studii, coordonator de dicționare și îngrijitor de ediții, fondator și conducător de reviste culturale, fost director de editură, de asemenea comentator al artelor plastice, al teatrului ș.a.m.d. și analist politic, fost director în România al postului american de Radio Europa Liberă și colaborator al numeroase alte posturi de radio și de televiziune, fondator în 1994 al „Cafenelei critice”, cel mai longeviv proiect autohton de dezbateri de actualitate culturală.
Dumitrița Stoica – doctor în filologie, profesor gradul didactic I, Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” din București, scriitoare, autoare și coautoare de manuale, auxiliare școlare, articole de specialitate.
Dan Gulea – doctor în filologie, profesor gradul I didactic, Colegiul Național „Mihai Viteazul” din Ploiești, asistent colaborator la Facultatea de Litere a Universității din București.
Dragoș Silviu Păduraru – doctor în filologie, profesor gradul didactic I, Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” și Colegiul Național „Sfântul Sava” din București, autor de auxiliare școlare.