Prinşi în flagrant la furat de porumb

0
411

Poliţiştii doljeni au reuşit, în noaptea de sâmbătă spre duminică, să prindă în flagrant mai multe persoane la furat de porumb. Astfel, lucrătorii Posturilor  de Poliţie Afumaţi şi Urzicuţa aflaţi în serviciul de patrulare în satul Ionele, comuna Urzicuţa, l-au prins în flagrant, în jurul orei 23.30, pe Dumitru Nicolin, de 39 de ani, fără ocupaţie, din comuna Urzicuţa, în timp ce sustragea porumb ştiuleţi din cultura ce-i aparţine lui Ion Calopăreanu. Cantitatea de 350 kg de porumb sustrasă a fost predată părţii vătămate. Aproximativ o oră mai târziu, poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Radovan l-au depistat în zona adiacentă drumului judeţean Radovan – Întorsura, pe Meclaud Marin, de 34 de ani şi Florin Păun, de 23 de ani, ambii  din Radovan, în timp ce sustrăgeau porumb (ştiuleţi) dintr-o cultură aparţinând unei societăţi comerciale din comuna Întorsura, pe care-l încărcau într-o căruţă. Cantitatea de 485 kg de porumb sustrasă a fost predată reprezentanţilor societăţii. „Cei trei sunt cercetaţi de către poliţişti pentru furt calificat”, a precizat inspector principal Alin Apostol, purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj.