Cârţu nu e tocmai mulţumit: „Aş fi vrut altceva”

0
38

Deşi Săndoi a fost la început responsabil cu indicaţiile de la marginea terenului, iar Cârţu asigura back-up-ul, după minutul 30 „Sorinaccio” nu s-a mai desprins de lângă limita spaţiului tehnic, unde s-a agitat permanent. La final, a admis că sunt destule lucruri de corectat în jocul echipei. „A fost un meci de pregătire, asta am urmărit de altfel: să vedem stadiul la care suntem printr-un joc. Vrem agresivitate. OFK Belgrad ne-a creat probleme şi a ieşit un super-antrenament. Jucătorii au fost un pic greoi, mai ales că ieri au avut două antrenamente pe terenurile acestea ude. Băieţii sunt receptivi la ceea ce le cerem, încearcă, vom vedea în timp ce va ieşi. Dar aş fi vrut altceva, nu sunt super-încântat, chiar dacă a fost victorie. Au fost momente în care am suferit. E greu pentru ambele părţi, şi pentru noi ca antrenori că am luat un lot din mers, şi pentru ei, că întâlnesc antrenori care au o anumită filozofie diferită faţă de ceea ce au avut înainte. E un impact pe care sperăm să-l trecem cu bine“, a spus „Sorinaccio”, explicând şi sistemul de joc folosit: „E un 4-4-2, cu un vârf poziţionat şi celălalt volant, care se poate uşor transforma în 4-3-2-1 şi în 4-5-1, depinde cum înţeleg să-l joace. Cert e că vreau mai multă implicare din partea mijlocaşilor de bandă, vreau să intre mai mult şi în zona centrală“.

Directorul tehnic al Craiovei a făcut şi referiri individuale: „Îl ştiu pe Herghelegiu de la Iaşi, are viteză. Aici pare mai slab decât era la Iaşi. Important e să ştie să-l joace, aşa cum a fost situaţia de la gol, super-gândită. Bălgrădean a avut intervenţii bune, îmi place de el, ţine echipa în priză, vorbeşte mult, dar trebuie să aibă şi şansă, asta este o calitate importantă a portarului – să fie băftos, barele să fie ale lui. Izvo a jucat bine în perioada din B, mie mi-a plăcut şi atitudinea lui Avrămia, e un jucător pe care ne putem baza în viitor. Pe Acka l-am văzut prima dată, a început mai greu, dar şi-a dat încet drumul, e o soluţie bună. Trebuie să avem soliditate în axul central, ne dă speranţa de puncte“.

Săndoi: „Avem un drum greu de parcurs”

Emil Săndoi a evidenţiat importanţa rezultatului, în ciuda caracterului amical al disputei, precizând că este un succes care sporeşte moralul echipei. „În primul rând rezultatul este important, chiar dacă a fost un meci amical. A fost o perioadă dificilă pentru echipă şi din acest motiv ne-a interesat şi rezultatul. Ţinând cont că am avut două antrenamente pe zi, suntem mulţumiţi pentru că din punct de vedere fizic au reuşit să ducă 90 de minute. Este un balon de oxigen pentru fiecare dintre ei, în special pentru cei care au reuşit să înscrie. Băluţă a marcat un gol frumos, şi Pleşan. A fost un câştig acest joc amical. De fiecare dată când rezultatele nu te ajută automat jucătorii nu pot să aibă un moral foarte bun. Sperăm ca acesta să fie declicul de care aveau nevoie. Cu toţii ne dorim să vină victorie şi în primul meci oficial, cu Oţelul. Ştim unde ne aflăm, că avem un drum greu de parcurs în continuare, până la finalul turului şi orice punct contează. Mai ales că acest campionat este cel mai dur din toate care au fost până acum“, a spus Emil Săndoi.