În fiecare an, la 8 septembrie, Biserica prăznuieşte Naşterea Maicii Domnului, eveniment care nu este consemnat în Sf. Scriptură, dar a fost păstrat de Tradiţia Bisericii. La origine, praznicul amintea de sfinţirea unei biserici din Ierusalim închinate Maicii Domnului şi zidită în secolul al V-lea pe locul unde fusese casa părinţilor Sf. Fecioare Maria, Ioachim şi Ana.
Din Sf. Tradiţie aflăm că Sfinţii Ioachim şi Ana erau amândoi de neam împărătesc şi împlinitori ai Legii. Ajunseseră în pragul bătrâneţii şi suferinţa îşi făcuse lăcaş în inimile lor, fiindcă viaţa trecuse pe lângă ei, iar bucuria de a ţine la piept un copilaş care să fie al lor îi ocolise. Şi durerea lor sporea când darurile aduse de ei la altar erau primite în urma celor binecuvântaţi cu naşterea unui prunc. Pentru că în acele vremuri, exista credinţa că peste casa în care nu se născuse nici un copil căzuse blestemul lui Dumnezeu.
La un praznic al evreilor, dreptul Ioachim a îndrăznit să aducă daruri în biserica Domnului din Ierusalim, înaintea celorlalţi evrei care aveau copii. Darurile i-au fost respinse şi pentru îndrăzneala lui a fost ocărât şi izgonit de arhiereul acelui an. A plecat în pustiu şi a postit 40 de zile, timp în care s-a rugat Domnului zi şi noapte să trimită şi în tinda casei sale un copil. În sufletul Anei, nădejdea a mai zăbovit o vreme şi singură, în genunchi şi cu obrajii scăldaţi în lacrimi îi făgăduia Domnului că pruncul pe care îl va naşte îl va dărui Lui să-I slujească totdeauna. Şi cum Dumnezeu nu trece niciodată cu vederea rugăciunea celui drept, i-a trimis Anei pe îngerul Său care i-a zis: “Ano! Ano! Suspinele tale au străbătut norii, iar lacrimile tale au ajuns înaintea lui Dumnezeu. Iată, tu vei naşte o Fiică binecuvântată şi printr-însa se va dărui mântuire lumii. Numele ei va fi Maria”. Vestea că în casa ei va răsări pruncul dorit a mângâiat sufletul Anei, care s-a închinat lui Dumnezeu cu mulţumire. Dreptul Ioachim a fost şi el înştiinţat că Domnul s-a milostivit de el şi că Ana îi va naşte o fiică ce va fi aleasă dintre toate fecioarele pământului pentru a zămisli şi a naşte pe Fiul lui Dumnezeu, prin care va veni mântuirea lumii.
Nouă luni mai târziu, într-o binecuvântată zi, dreapta Ana a născut-o pe Preasfânta Fecioară Maria. Tradiţia Bisericii, care n-a vrut să se piardă nimic din ce a fost, ne spune că cerul şi pământul din toate timpurile şi din cele patru colţuri ale lumii tresăltau de bucurie, iar îngerii strigau unii către alţii: “Aceasta este Împărăteasa cerului şi a pământului, bucuria îngerilor şi mângâierea oamenilor”. Naşterea Maicii Domnului a fost şi este o zi de mare sărbătoare pentru toată omenirea. Odată cu venirea ei pe lume, Lucifer şi îngerii lui întunecaţi au simţit cum ziua surpării împărăţiei întunericului se apropie.
Maica Domnului a fost rodul rugăciunilor şi lacrimilor părinţilor ei, un rod al îndurării lui Dumnezeu şi un copil cu o chemare dumnezeiască: aceea de a da trup de om Fiului lui Dumnezeu, Iisus Hristos, la plinirea vremii.
