Activităţi culturale dedicate tinerilor, la Mănăstirea Tismana

0
440

Fundaţia „Cuvântul care zideşte” a Mitropoliei Olteniei va organiza, în perioada 18-29 septembrie, mai multe manifestări cu caracter cultural dedicate tinerilor din Oltenia. Astfel, cu prilejul „Maratonului de lectură”, care va avea loc între 18 şi 22 septembrie, în cadrul Taberei „Sfântul Nicodim”, tinerii vor participa la cercuri de lectură şi simpozioane pe teme legate de istoria şi cultura regiunii Oltenia. A doua activitate se va desfăşura în perioada 25-29 septembrie, sub genericul „Educaţia spirituală a tinerilor prin artă”, tinerii urmând să ia parte la expoziţii, simpozioane, ateliere de creaţie, ateliere de lectură etc.

Tot la Tismana, în cadrul aceleiaşi tabere, Fundaţia „Buna Vestire” va derula, în perioada 11-15 septembrie, proiectul „Cultura şi spiritualitatea în imagini – repere olteneşti”, care va include mai multe simpozioane şi expoziţii cultural-educative. Un al doilea proiect al acestei organizaţii neguvernamentale, patronată de Mitropolia Olteniei, va avea loc la Tismana între 10 şi 14 octombrie. Este vorba despre „Lectura – itinerar prin istoria şi cultura Olteniei” – un maraton de simpozioane şi cercuri de lectură dedicat, de asemenea, tinerilor olteni.