Ucis de viteză

0
374

Un bărbat şi-a pierdut viaţa şi alte cinci persoane au ajuns la spital, două dintre ele în stare gravă, după două accidente de circulaţie petrecute marţi, în judeţ.

Cel mai grav accident s-a petrecut în comuna Ciupercenii Noi. Potrivit reprezentanţilor IPJ Dolj, marţi după-amiază, în jurul orei 18.00, Mihai Babi (20 de ani), din comuna Ciupercenii Noi, în timp ce se deplasa prin localitate la volanul autoturismului personal, din cauza vitezei excesive, pe un sector de drum acoperit cu piatră, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers şi a părăsit partea carosabilă, izbindu-se de un copac de pe marginea drumului, de unde a fost proiectat într-un gard din beton. Impactul a fost atât de puternic încât gardul s-a făcut praf, la fel şi maşina, în urma rănilor suferite unul dintre ocupanţii acesteia, Nicolae Leancă (23 de ani), din Ciupercenii Noi, pierzându-şi viaţa. În plus, George Vană (27 de ani) a fost transportat la spital în stare gravă, în timp ce un alt pasager, Marian Mocofan (20 de ani), a scăpat cu leziuni uşoare.

Un alt eveniment rutier grav s-a petrecut în cursul dimineţii de marţi, la ora 7.30. Conform poliţiştilor, Ion Mitran (39 de ani), din comuna Predeşti, în timp ce conducea, fără a poseda permis de conducere, un tractor neînmatriculat, pe DJ 606, în afara localităţii Predeşti, la efectuarea virajului la stânga pentru a intra pe un drumul agricol, nu a acordat prioritate de trecere unui autoturism condus de Doina Popescu (50 de ani), din Cernăteşti, şi a intrat în coliziune cu acesta. În urma impactului a rezultat rănirea gravă a conducătoarei auto şi uşoară a lui Marin Călinoiu (61 de ani), din Craiova, şi a Elenei Ungureanu (46 de ani), din Cernăteşti, ambii pasageri în autoturism. Victimele au fost transportate la spital, iar poliţiştii ajunşi la faţa locului l-au testat pe Ion Mitran cu etilotestul, rezultând o concetraţie de 0,92 mg/l alcool pur în aerul expirat, astfel că şi el a fost dus la spital pentru recoltarea de probe biologice. Pe numele lui a fost întocmit dosar penal.