Pe vremuri, cele mai importante meciuri ale Ştiinţei erau cele cu Dinamo şi Steaua, echipele care luptau şi cu alte arme, decât cele fotbalistice, care îşi creau antipatii pretutindeni, ca elemente ale sistemului. Acum, cel mai important derby al Universităţii Craiova este unul local, contra unei echipe care îi reclamă istoria, samavolnic. Implicit, orgoliile sunt exacerbate, ambiţia e la cote maxime.
Aflată într-unul dintre cele mai proaste momente din ultimii ani, ca joc, ca lot şi ca rezultate, Ştiinţa a strâns rândurile, atât pe teren, dar mai ales în tribune, unde şi-a confirmat supremaţia, deşi pe hârtie era oaspete, şi s-a impus în cel mai important meci al anului. Un succes în astfel de derby-uri contează mai puţin cum este obţinut, important este să vină. Determinarea alb-albaştrilor a fost la cote înalte, deşi este inexplicabil de ce nu este la fiecare meci la fel, ţinând cont că salariile sunt aceleaşi şi intră în aceeaşi zi a lunii. Ştiinţa şi-a apărat cu onoare blazonul şi s-a impus în faţa celeilalte echipe din oraş, dar seara de duminică a fost în primul rând a fanilor. Deşi sunt dezamăgiţi de ce se întâmplă la echipă în acest start de sezon, suporterii Ştiinţei au făcut legea pe stadion, atât la Peluza Nord, dar şi la tribuna a II-a, confirmând, dacă mai era cazul, că în Bănie supremaţia lor este incontestabilă. De altfel, calculul este simplu, adversarii adunând spectatori la acest meci cât au în restul sezonului. De mâine încolo, revenim la problemele curente ale Ştiinţei, cu antrenorul nepotrivit, cu jocul lipsit de coerenţă, cu lipsa unor mijlocaşi decenţi, cu carenţele de atitudine şi implicare, cu handicapul din dubla cu Zorya, etc, dar, până atunci, succesul din derby trebuie celebrat aşa cum se cuvine.
Mesajele galeriei Ştiinţei au fost: “Pleacă mititelu”, la mişto strigaţi şi orice echipă inventează i-o giraţi”, “Universitatea Craiova – numele de legendă pe care-l iubim, dar unii s-au vândut şi acum susţin un acronim”, “Olteneşte, golăneşte, doar când chelu vă plăteşte”, “Papucarii rurali ai brutarului, vedetele emisiunii Viaţa Satului”, “Întreţinuţi de patron, protestaţi de complezenţă, între gogoaşă şi mustaţă nu e nicio diferenţă”.
Fcu – Universitatea Craiova 1-2
Au marcat: Compagno 70 – pen. / Ivan 41 – pen., Hanca 45 – pen.
Fcu: R. Popa – R. Negru, Duarte, Paramatti (R. Grigore 83’), Huyghebaert – Asamoah, V. Achim (C. Bălan 83’) – Baeten (Chiţu 78’), Bahassa (Iancu 57’), Van Durmen (Marquet 78’) – Compagno. Antrenor: Marius Croitoru.
Universitatea Craiova: Lazar 10 – Martic 10 (Căpăţână 59’) 10, Papp 10, Silva 10, N. Bancu 10 – Mateiu 10, Al. Creţu 10 (Screciu 65’) 10 – Hanca 10 (Vlădoiu 74’) 10, Baiaram 10, A. Ivan 10 (Roguljic 46’) 10 – Markovic 10 (Koljic 65’) 10. Antrenor: Laszlo Balint
Arbitri: Istvan Kovacs 8 – Vasile Marinescu, Ovidiu Artene – Radu Petrescu Arbitri VAR: Cătălin Popa – Radu Adrian Ghinguleac