Primarul Craiovei trage semnalul de alarmă!

0
737

Într-o intervenţie la Realitatea Plus, primarul Craiovei, Lia Olguţa Vasilescu, a făcut „profeţii” neliniştitoare, opinând că 80% dintre români riscă să nu-şi poată plăti facturile. Stocurile de cărbune nu sunt nici pe departe la nivelul celor necesare, iar în contextul exploziei preţurilor la gaze se conturează tabloul unei ierni înspăimântătoare.

„Eu cred că va fi o iarnă destul de complicată. (…) Nu mai putem să alimentăm cu energie pe cărbune (n.r. – Complexul Energetic Oltenia). Între timp, poate și din cauza acestui război, situația s-a mai reglat. Acum este cu totul altceva, numai că nici până în acest moment stocul de cărbune nu este la capacitatea la care ne trebuie pentru această iarnă. Mai precis, până acum în stoc mai avem 100.000 de tone de cărbune, necesarul ca să începem iarna. Pentru luna noiembrie ar fi de 900.000 de tone, din cauza asta am făcut deja adresă către Complexul Energetic Oltenia ca să suplimenteze stocul, să putem să stăm liniștiți. Noi de vreo două luni ne preocupăm de acest subiect și de multe altele care au legătură cu energia pentru această iarnă, pentru că ne dăm seama că va fi o iarnă foarte complicată pentru foarte mulți.

Prețurile sper că sunt plafonate cel puțin până în primăvara anului viitor și atunci putem să discutăm despre niște prețuri cât de cât suportabile, nu atât de bune cât ne-am fi așteptat noi, dar încă suportabile. Dacă dispare acea subvenție din partea Guvernului, atunci va fi dezastru, pentru că 80% dintre români nu și-ar permite să plătească facturile la valoarea la care o vând marile companii”.