Reghecampf e optimist: “Ne-am antrenat bine, sper să se vadă la meci”

0
1273

Universitatea Craiova întâlneşte pe FC Voluntari, luni, de la ora 21.30, pe „Ion Oblemenco”, în etapa a 4-a a Ligii I, iar Laurenţiu Reghecampf este optimist, atât pentru acest meci, cât şi pentru restul campionatului, în ciuda startului dezamăgitor de sezon şi a faptului că Elvir Koljic resimte dureri la piciorul operat anul trecut.

„Venim după o săptămână bună, ne-am antrenat foarte bine, sunt mulţumit, sper să se vadă la meci, fiindcă venim după un eşec, sper să avem o reacţie bună, iar jucătorii să şteargă ultimele impresii printr-un succes. Atmosfera nu e bună când pierzi, lumea este deranjată, mâhnită de situaţia actuală, de mult timp nu s-a mai întâmplat acest lucru. Sper ca reacţia să fie pozitivă, sper să nu mai ratăm mult şi să ne facem jocul. Avem calitate, avem jucători care pot face acest lucru fără probleme, o victorie ne-ar ajuta să lucrăm mai bine în continuare. Mi-aş dori să avem cel puţin atâtea ocazii ca la meciul cu Botoşani, dar să şi marcăm. Totdeauna va fi presiune, dar mi-ar plăcea să fie acea presiune de după victorii şi nu presiunea de acum. Jucătorii trebuie să înţeleagă că sunt la o echipă foarte mare şi trebuie să avem şanse reale la titlu. Încercăm să ridicăm ştacheta, să reparăm ce am greşit anterior, s-a lucrat la intensitate, la jocul tactic, vreau să fie activi, mai multă mişcare, să reacţionăm după ce pierdem mingea, să ne dorim în fiecare moment să câştigăm meciul. Le-am spus jucătorilor că trebuie să ne gândim cel mai mult la ce facem noi, la jocul nostru, indiferent cu cine jucăm, deşi respect fiecare adversar, dacă nu respecţi echipa adversă îţi faci meciul greu. Avem câteva probleme, una dintre ele este Koljic, are dureri la piciorul operat, deşi s-a antrenat destul de bine săptămâna aceasta, vom vedea care va fi mâine starea lu. Suntem la începutul campionatului, e devreme să vorbim de titlu, noi sperăm să ajungem mai aproape de echipele din faţă, când play-off-ul începe va fi altceva. Obiectivul nu s-a schimbat, indiferent de începutul mai slab al nostru, dar trebuie să luăm fiecare meci în parte. Mă uit la alte meciuri, dar nu am văzut ce declaraţii au făcut ceilalţi. Este foarte bine ca Şumudică să creadă că va câştiga titlul, au şi ei obictive de îndeplinit, dar nu e un motiv să trateze de sus celelalte echipe. Este stilul lui Şumi, îl ştim, dar până va câştiga campionatul va avea multe meciuri grele. Pe mine mă interesează cum putem noi să ne redresăm. Îi felicit pentru ce au făcut în cupele europene, am spus după meciul cu Laci că este o pată neagră pentru clubul nostru eliminarea din cupele europene, dar fiecare trebuie să-şi vadă de grădina lui” a spus antrenorul Universităţii.

Antrenorul a anunţat noi achiziţii la Universitatea: “Lucrăm la transferuri, încercăm să acoperim poziţiile unde avem nevoie, vrem să aducem calitate, nu doar să umplem golul şi nu ne grăbim. Vor ajunge 2, 3 sau chiar 4 jucători, în funcţie de nevoile pe care le avem, de bugetul pe care-l avem. Avem o listă cu mulţi jucători, cu contează cine îi propune, ci ei să ridice valoarea lotului. Tot ce se întâmplă la echipă se face prin mine, prin domnul Rotaru şi cine îl ajută să crească acest proiect, Universitatea Craiova”.

Gustavo: „Suntem motivaţi să facem un meci bun cu Voluntari şi să câştigăm. Trebuie să schimbăm ceva, Reghecampf a început să-şi impună filosofia. Nu ne aşteptam să avem un început slab după pregătirea pe care am făcut-o. Sper să am ocazii şi să dau gol, să le ofer bucurie suporterilor”.