Beijingul denunţă „ingerinţa” Washingtonului în Venezuela

0
387
Decizia preşedintelui american, Donald Trump, de a impune noi sancţiuni guvernului venezuelean, prin blocarea activelor –Banca centrală, compania petrolieră de stat PDVA- şi a altor surse de venituri este un act de ingerinţă flagrantă şi violarea normelor internaţionale, a declarat ieri ministerul chinez al afacerilor de externe. Donald Trump anunţase că toate tranzacţiile cu guvernul venezuelean sunt interzise, ceea ce înseamnă că anteprizele, indiferent de naţionalitatea lor, vor fi sancţionate dacă efectuează acte de comerţ sau schimburi financiare cu guvernul lui Nicolas Maduro. Printr-un comunicat de presă, purtătorul de cuvânt al diplomaţiei chineze a declarat că ţara sa va continua să colaboreze cu Venezuela şi cere SUA să respecte dreptul internaţional şi să oprească alimentarea discordiei. Beijingul –în plin război comercial, cu Washingtonul- respinge declaraţiile consilierului pentru Securitate Naţională al Casei Albe, John Bolton, care a invitat Rusia şi China să pună capăt susţinerii preşedintelui Nicolas Maduro, a cărui legitimitate nu este recunoscută de Washington. Pe 21 ianuarie a.c. în Venezuela s-au declanşat ample acţiuni de protest împotriva lui Nicolas Maduro, şi preşedintele Adunării Naţionale, controlată de opoziţie, Juan Guaido, s-a autoproclamat preşedinte interimar al ţării. Rusia, China, Turcia dar şi alte câteva state au declarat că îl recunosc doar pe Nicolas Maduro.