Universitatea Craiova sparge gheaţa în acest sezon, 2-0 cu Chiajna

0
339

Două echipe care nu s-au bucurat de victorie în acest campionat, Craiova şi Chiajna, s-au întâlnit pe „Extensiv”, oaspeţii aliniind la start mai mulţi craioveni decât trupa lui Cârţu şi Săndoi: Bărboianu & Dina vs Băluţă.

Începutul n-a fost de bun augur pentru Universitatea, care a pierdut o schimbare din start, fiindcă Popov a declarat forfaitul după cinci minute, deşi Izoranu se încălzise cot la cot cu bulgarul, care se resimţea dinainte de joc. Avea să fie printre puţinele evenimente al primei reprize, fiincă gazdele s-au chinuit cu posesia la centrul terenului, iar ilfovenii n-au pretins mai mult de a păstra scorul intact. Fără un vârf veritabil, Craiova şi-a confirmat postura de cea mai ineficientă echipă a Ligii I, plimând mingea de-a latul, spre disperarea celor care au renunţat la o plimbare la pădure sau o răcorire la ştrand pentru a vedea ceva fotbal. Singura şansă de dezmorţire a tribunelor i-a aparţinut lui Ferfelea, blocat de Matache la 11 metri, din ciocnirea ulterioară gazdele solicitând penalty.

Mateiu, singurul marcator al Craiovei din acest sezon, a avut ocazia de a-şi dubla reuşita, dar a tras în Matache. Deschiderea de scor s-a amânat doar cu un minut, fiindcă o centrare perfectă a lui Vătăjelu a ajuns în capul celui mai scund jucător de pe teren, Băluţă şi singurul craiovean al Universităţii a lovit decisiv.

Intrarea lui Ivan impulsionase atacul gazdelor, dar la câteva minute după gol a urmat o schimbare defensivă, închizătorul Madson substituindu-l pe Bawab pentru a forma „autobaza” cu aproape o jumătate de oră înainte de final. Schimbarea a avut efectul de a aduce Chiajna în atac, iar pe o contră Zlatinski a dublat avantajul. La primul meci ca titular, bulgarul a folosit piciorul de bază pentru a-l loba pe Matache. Faza a fost declanşată de o pasă a ilfovenilor către Mateiu, care a dat assist-ul firesc.

Craiova obţine prima victorie a sezonului, care mai îndepărtează presiunea de pe umerii lui Cârţu şi Săndoi. Până miercuri, când în Bănie ajunge Viitorul lui Hagi.

 

Universitatea Craiova – Concordia Chiajna 2-0

A marcat: Băluţă 52, Zlatinski 80.

Stadion: “Extensiv”, spectatori: 2.000.

Universitatea: Bălgrădean – Dumitraş, Popov (5 Izvoranu), Acka, Vătăjelu – Băluţă, Zlatinski, Mateiu, Ferfelea (50 Ivan) – Nuno Rocha, Bawab (65 Madson). Antrenori: Sorin Cârţu, Emil Săndoi.

Chiajna: Matache – Bărboianu, Sârghi, Tincu, Bucurică –  Serediuc, M. Cristescu (58 Constantinescu), Bruno Madeira, Giurgiu – Dina (65 Purece), Răducanu (54 Ţâră). Antrenor: Marius Baciu.