Despre o „pedagogia” a urii

0
69

Gustul apocaliptic pare să se fi metamorfozat, dintr-o ipoteză mitico-religioasă discutabilă în temeiurile ei profunde, într-un fel de cultură a spaimei, sub spectrul obsesiei răului diseminat ameninţător şi substituind, în progresie geometrică, binele şi năruind încet dar sigur orizontul unei comuniuni benefice şi pacificatoare.

Îmi pare superfluu a releva, în context, că în prezentul unei post-modernităţi ce-a răsturnat, cu complicitatea gratuită şi nu o dată nefericită a progresului ştiinţific şi tehnic, un întreg şi secular sistem de valori, că spectrul predominant în care trăim astăzi este al urii. Explicaţiile sunt multiple, de o mare diversitate.

Şi pe cât de asertiv adevărat este faptul că ura e unul dintre cele mai urâte sentimente pe care omul îl resimte faţă de semenii săi, tot atât de adevărat este şi că prin ură nu se rezolvă nimic, ci doar se dezvoltă reacţii disproporţionate de vendetă şi de agresivitate. Căci dacă iubirea, în varietatea ei semantică atât de bogată, s-a constituit, încă din zorii reflecţiei umane asupra condiţiei umane, într-un fel de garanţie a unui destin împlinit, potenţată de adagiul evanghelic binecunoscut Dacă iubire nu e, nimic nu e.., modernitatea, cu orgoliul supunerii naturii în dispreţul oricăror riscuri şi costuri, a sfârşit prin grave dezechilibre, schimbând, structural şi malefic, rolurile între ştiinţă şi tehnică. Ştiinţa, din scop, a devenit mijloc, lăsând tehnicii podiumul unei victorii ale cărei consecinţe, edulcorate sub aparenţa micilor noastre plăceri, începem să le resimţim din plin.

Oricât de paradoxal, în cea mai galonată epocă a c unoaşterii, care este prezentul, ignoranţa concurează epocile de beznă ale unui ev mediu interpretat deseori sub imboldul unor prejudecăţi.

Există, desigur, analfabetism, după unele statistici în creştere chiar şi în ţările cele mai dezvoltate, însă mai gravă mi se pare stagnarea într-un semidoctism purulent. Ignoranţa e principalul motor al urii. Cultura nu mai e sursă de convingeri, ci diseminatoare de informaţii subsumate, aproape programatic, categoriei insolitului, ba al scandalului cu price preţ. Există, mai ales în media, o pătimaşă goană după senzaţional, fără nicio grijă pentru autenticitatea, veridicitatea ori chiar credulitatea lor elementară. Ca în străvechi vremuri dominate de mitocraţii şi de vrăjitoria ca unic mijloc de exorcizare a răului, astăzi cultul răului, în formele abjectului, al insalubrului, al dezgustului şi al ororii, este la el acasă.

S-a impus, astfel, un fel de pedagogia a urii, odată cu abolirea oricăror norme etice (orice invocare a moralei este, în pofida ori tocmai din cauza exasperantei ei invocări, pur retorice, privită cu suspiciune şi chiar sancţionată ca revolută: un balast dintr-o ordine depăşită.

Există ură într-o varietate dezarmantă: între naţiuni, între religii şi în interiorul aceleiaşi religii, între credinţe şi c rezuri, între gusturi uneori doar aparent antagoniste, între „ideologii” şi „ideologi”, între politicieni cu viziuni diferite dar cu toţii evocând… binele, ba chiar iubirea faţă de c oncitadinii cărora le c erşesc ori le vânează asentimentul.

Şi, din păcate, s-a generat, în disputa unor orgolii clădite pe nesăbuinţă, într-o competiţie năucitoare, în care ameninţarea şi atacul injurios, mitocănos, cu cât mai aberant cu atât mai incitant şi mai util atingerii unei audienţe clamoroase, un fel de „politică a urii”, ca o ars vivendi.

Şi tot din păcate semnalele cele mai puternice şi mai regretabile au venit dinspre locurile, presupus înalte, ale demnităţilor publice. De la lideri, politicieni, intelectuali, savanţi, artişti care, cu excepţii ce nu fac decât să confirme şi să întărească ordinea, s-au lăsat angajaţi într-o concurenţă bicisnică, neproductivă, destructivă.

Şi, nu în ultimul rând, ura şi-a asociat, cu o disponibilitate vetustă, agresivitatea, în discurs şi în fapte, pe care cultul violenţei ce-a confiscat majoritar spaţiul pseudo-culturii şi pseudo-artei cu o râvnă şi cu eforturi pe care nicio imaginaţie de pe traiectul milenar al omului n-a putut c-o imagineze.