De necrezut. S-au cam terminat lubeniţele!

0
359

La Dăbuleni – consacratul bazin al pepenilor verzi şi galbeni – dar şi în localităţile învecinate, vestea este că bostănăriile, epuizate de rod, se vor sparge cât de curând. Producţia a fost mai mică decât în anii trecuţi – după unele evaluări, cam la fel – după altele – desfacerea aşa şi aşa. Din cauza ploilor necontenite, freamătul specific anilor precedenţi nu s-a mai făcut resimţit. Decalarea momentului recoltării prin cultivarea precumpănitor în spaţii protejate, promovarea unor soiuri şi hibrizi precoce, direct din ghivece aduse de afară, apoi, cum spuneam, necurmatele ploi, unele acide, care au permis instalarea bolilor foliare, sunt doar câteva cauze ce pot fi enunţate, ne spunea inginerul George Andreescu, specialist la Staţiunea de cercetare a plantelor pe nisip Dăbuleni. O oarecare eşalonare a producţiei va mai fi permisă doar în culturile înfiinţate direct prin sămânţă, nu prin răsad, în câmp, unde rodul ultimelor inflorescenţe mai îngăduie amânarea defrişării culturilor. Semnalul nu e de bun augur. În alţi ani abia în luna august se putea vorbi de un moment de vârf în valorificarea lubeniţelor. Ori acum, şi ne aflăm în prima decadă a lunii menţionate, socotelile par încheiate. Delicioasele lubeniţe doljene vor lipsi pe pieţele consacrate spre sfârşitul lunii, ceea ce nu s-a mai întâmplat. Şi nu este deloc exclus ca preţul lor să salte mult mai sensibil decât cel înregistrat la trufandale. (M. Alexandru)