Proiectul „Consiliere inovativă şi practică şcolară pentru o carieră de succes” le oferă elevilor de clasa a XI-a din instituţiile de învăţământ preuniversitar doljene, şansa de îmbunătăţire a perspectivele de inserţie pe piaţa muncii, oferindu-le acestora oportunităţi de orientare şi consiliere profesională precum şi stagii de practică tradiţionale şi moderne prin metoda inovativă de învăţare „firmă de exerciţiu”.
Titlul de PRACTICON a fost ales printr-un concurs de idei şi este semnificativ pentru că provine de la practică şi consiliere. Obiectivul principal al acestui proiect este să vină în sprijinul elevilor privind inserţia pe piaţa muncii, prin optimizarea serviciilor de orientare şi consiliere profesională. PRACTICON incearcă să implice cât mai mulţi elevi din instituţiile de învăţământ preuniversitar în aceste activităţi pentru că primii paşi în carieră sunt foarte importanţi. Proiectul este implementat de Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj în parteneriat cu Liceul Teoretic ,,Tudor Arghezi’’, Craiova în perioada 28 aprilie 2014 – 27 octombrie 2015, iar bugetul este de aproximativ 500 de mii de euro.
Elevii învaţă se înfiinţeze firme de investiţii
480 de elevi de clasa a XI-a (60 dintre ei de la Liceul Teoretic “Tudor Arghezi”), reprezintă grupul ţintă al proiectului. Aceştia vor fi împărţiţi în patru grupe şi vor dezvolta împreună cu experţii din cadrul proiectului firme de exerciţiu. Activităţile principale în cadrul acestui proiect sunt cele de management, de informare, promovare şi publicitate, consiliere şi orientare profesională a elevilor, strategii de pregătire practică pentru aceştia şi activitate inovativă-firme de exerciţiu. „Noi suntem de părere că prin stagiile de practică şcolară putem să îmbunătăţim abilităţile elevilor, iar obiectiv general pe care ni l-am propus este acela de a interveni prin metode inovative, prin firme de exerciţiu. Ideea deosebită a acestui proiect este aceea de a învăţa copiii de la un liceu teoretic să facă aceste firme de investiţii. După cum ştim doar la liceele tehnologice, domeniul de calificare economic, elevii învaţă cum să implementeze şi să dezvolte aceste firme de exerciţiu şi iată că noi venim cu ideea ca la şi la liceele teoretice copiii să ştie acest lucru. La sfârşitul perioadei de implementare vom ştii exact profilul celor 480 de tineri din punct de vedere al inserţilor pe piaţa muncii. Noi ca îndrumători trebuie să ştim dacă sunt pregătiţi pentru un anumit domeniu, dacă fac faţa şi sunt buni pentru acesta şi astfel prin teste şi prin mai multe aplicaţii vom vedea profilul exact al copilului graţie experţior noştrii. Instruirea practică a celor 420 de elevi de la liceele tehnologice vor primi suport şi caiete de practică din partea îndrumătorului de instruire practică pe parcursul a 90 de ore în colaborare cu profesorul clasei”, a declarat Nicuşor Cotescu, manager de proiect.
“Ne dorim să venim în sprijinul elevilor de clase terminale”
Activitatea de consiliere propriu-zisă şi cea de grup începe din luna septembrie, iar experţii de consiliere profesională vor merge în şcolile partenere unde vor aplica această platformă elevilor care vor fi împărţiţi pe grupe de câte 15. La sfârşitul testării psihologice fiecare elev va primi câte un profil psihoaptitudinal. În acest timp se desfăşoară şi activităţile de practică şi cele din firmele de exerciţiu şi în acest fel se vor obţine informaţii de la îndrumătorii de practică şi se va realiza un profil vocaţional al fiecărui copil. Vor avea loc şedinţe a câte două ore cu câte un elev în parte şi pe parcursul acestora, tinerii vor fi informaţi asupra rezultatelor pe care le-au obţinut în urma parcurgerii testelor psihologice, a completării chestionarelor şi a fişelor de lucru realizate de-l lungul activităţii. „Ne dorim ca prin acest proiect să venim în sprijinul elevilor de clase terminale să-i ajutăm să facă alegerea cea mai bună în continuarea studiilor. Activitatea de consiliere a debutat din luna a doua a proiectului şi continuă până în luna a 17 -a. Această perioadă am împărţit-o în două, în sensul că în primele trei luni, iunie, iulie şi august, ne-am concentrat pe elaborarea unor instrumente pe care le vom folosi ulterior în activitatea de consiliere. Am reuşit cu ajutorul expertului de eleborare, monitorizare şi implementare instrumente şi a colegilor, experţi de consiliere profesională, să realizăm până în momentul de faţă secţiunea de consiliere a caietului de practică, am realizat proiectul de carieră, o serie de proceduri specifice activităţii şi mai avem de finalizat o parte din instrumente în luna august. Tot în această perioadă va fi achiziţionată o platformă informatică de consiliere profesională care va fi utilizată începând cu luna septembrie când începem activitatea de consiliere propriu-zisă şi consilierea de grup”, a spus Alina Stănculescu, Coordonator Experţi Consiliere Profesională. Liceul partener, „Tudor Arghezi”, va fi dotat cu două laboratoare de ultimă generaţie, cu echipament performant de informatică şi mobilier în aşa fel încât copiii să aibă cele mai bune condiţii pentru a putea crea cele mai bune firme de exerciţiu în parteneriat cu agenţii economici. Proiect „Consiliere inovativă şi practică şcolară pentru o carieră de succes” este finanţat din Fonduri Social-Europene prin POSDRU 2007-2013, domeniul major de intervenţie 2.1- Tranziţia de la şcoală la viaţa activă.
“Se pretează foarte bine la elevii care au studiat discipline economice”
În România, firmele de exerciţiu au apărut în perioada 2001-2004, după care, printr-un proiect Econet în parteneriat cu Austria, din 2007-2008 s-a implementat în aproape toate unităţile cu profil de servicii din ţară. „Aceste firme de exerciţiu se pretează foarte bine la elevii care au studiat discipline economice atât în clasa a IX -a cât şi în a X-a, ele înfiinţându-se atunci când elevii trec în clasa a XI -a. Este o provocare să încercăm să constituim aceste firme de exerciţiu cu elevi de la profilul teoretic. Aceştia au făcut în clasa a X-a educaţie antreprenorială unde au învăţat să facă un plan de afaceri, dar de la a face un plan de afaceri şi până a-l pune în aplicare este o mare diferenţă. Ei în aceste firme de exerciţiu vor învăţa să constituie firma de exerciţiu de la înfiinţare, să o dezvolte, să facă activităţi, să producă servicii virtuale, să lucreze cu bani virtuali, să execute practic toate activităţile din toate departamentele dintr-o firmă reală. Cu alte cuvinte, este o copie fidelă a unei firme reale”, a spus Matilda Blagu, Coordonator Firme de Exerciţiu.