Seria de microconcerte în spaţii neconvenţionale susţinute de tineri interpreţi ai Filarmonicii „Oltenia” continuă cu alte două întâlniri muzicale, care vor fi organizate la sfârşitul săptămânii. Acestea vor avea loc în cadrul programului estival «Filarmonica „Oltenia” (re)descoperă oraşul Craiova… în 33 de minute de muzică clasică», care se desfăşoară în perioada 23 iulie – 31 august.
Au concertat mai întâi în curtea interioară a Blocului 156 apartamente „Lumea Copiilor” şi la Blocul 150 „Femina”, din strada „Al. I. Cuza”, apoi pe strada „Matei Basarab” nr. 35, în spatele Grădinii „Patria”, precum şi în alte spaţii din oraş, în care craiovenii nici nu s-ar fi aşteptat să-i găsească. Acum, artiştii Filarmonicii „Oltenia” propun alte două microconcerte de muzică clasică: unul – mâine, 9 august, ora 21.00, pe esplanada Atlantis Club (zona centrală, lângă esplanada TNC), altul – sâmbătă, 10 august, ora 21.00, pe Calea Bucureşti, esplanada blocului O 11 (cartier Lăpuş, după podul Electroputere).
Vă va (în)cânta „Duo Concertante” – Geo Fabian (vioară) şi Răzvan Nicolae (chitară). În interpretarea acestora veţi putea audia Aubade et Chant d`amour, de Alfred Cottin; Sonata a II-a în Do major şi Cantabile în Re major, de Niccolo Paganini; Aria pe coarda Sol (aranj. Guy Bergeron), de Johann Sebastian Bach; Menuetto din „Pieces faciles et agreables”, de Mauro Giuliani; Ballade pour Anne şi Please, stay with me, de Guy Bergeron; Poloneză în La major (aranj. François Calegari), de Ignaz Joseph Pleyel.
Stagiunea de microconcerte în spaţii neconvenţionale ale artiştilor Filarmonicii „Oltenia” continuă până la sfârşitul acestei luni, locul desfăşurării celorlalte evenimente muzicale urmând a fi anunţat. Scopul – spun reprezentanţii instituţiei – este „(re)descoperirea farmecului muzicii adevărate în diferite locuri ale Craiovei”. «În această vară, întreprindem un amplu demers cultural de sensibilizare a publicului larg pentru a se re(găsi) şi a se (re)cunoaşte cât mai aproape de mirifica artă a sunetelor. „La braţ” cu noi, vă aşteptăm să ne însoţiţi spre a (re)descoperi împreună farmecul muzicii adevărate în diferite locuri ale Craiovei. Vom veni special să cântăm pentru dvs. chiar, „sub fereastră”… la răscruce de cărări şi de gânduri, pe strada dvs., în cartierul dvs., pentru sufletul dvs. Altfel spus, îndrăzniţi să vă apropiaţi, rămâneţi alături de noi, nu ne ocoliţi şi ascultaţi cu luare-aminte şi înţeleaptă băgare de seamă… povestea celor aproximativ 33 de minute de nepreţuită (în)cântare!», spune managerul Filarmonicii „Oltenia”, Vlad Drăgulescu, lansând, totodată, invitaţia la aceste evenimente muzicale.