“Cel Mai Frumos Chopper”

0
676

Timp de două zile, în perioada 21-22 septembrie a.c., autodromul IFPTR din Târgu Mureş va găzdui în premieră cel mai mare festival din sud-estul Europei. Evenimentul va fi onorat de prezenta unora dintre cele mai importante nume din industria auto-moto, reprezentanţi ai IFPTR, U.N.T.R.R., Adbrain Partners şi reprezentanţii sponsorilor.

Peste 1.000 de concurenţi vor intra în cursă pentru marele premiu, fiecare concurând cu camionul sau chopperul din dotare, pentru probe diferite. Alături de aceştia va fi şi  Marcel Chiva, director Harley-Davidson Bucureşti şi posesorul unor superbe choppere, câştigătoarele unor importante premii internaţionale. Una dintre vedetele festivalului este „Moşul 33”, aşa cum a fost denumit primul custom construit în România, care a câştigat în anul 2011 două premii importante la concursul de Custom Bike din Croaţia: Premiul I la categoria Big Twin şi premiul de popularitate „People’s Choice”, obţinut cu votul participanţilor la eveniment.

„Moşul 33”, la Târgu Mureş

Motocicleta este un Harley-Davidson Softail Springer 1999, motor 1340 cmc Evo. Saşiul şi anvelopele sunt originale Harley-Davidson, roata faţă – Mammoth 21x 2.15, roata spate – Mammoth 16 x 3.15, jante 17″. Aripa spate, rezervorul, manşoanele, scăriţele şi ornamentele de alamă sunt realizate de Harley-Davidson Bucureşti. „Moşul 33 este materializarea unui vis de a construi o motocicletă clasică, cu o furcă springe, specifică anilor ’60, neconventională pentru perioada actuală. Proiectul a durat 2 ani, iar execuţia trei luni. Sunt foarte mândru de ea”, a declarat proprietarul bijuteriei pe două roţi, Marcel Chiva. Această frumuseţe va putea fi admirată pe autodromul IFPTR din Târgu Mureş, alături de alte choppere şi camioane tunate, când va avea loc festivalul „The Most Beautiful Truck & Chopper Festival – 2013”.

 

 

La festivalul ”The Most Beautiful Truck & Chopper” a fost înscris şi chopperul care a câştigat premiul I pentru Big Twin şi People ‘s Choice la „Hog Rally Croaţia 2011”

 Despre U.N.T.R.R.:

 U.N.T.R.R. – Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România este o organizaţie profesională şi patronală neguvernamentală, fondată în 1990 pe principii democratice. U.N.T.R.R. promovează şi apără interesele transportatorilor rutieri pe plan intern şi internaţional, înregistrând de la înfiinţare şi până în prezent peste 13.000 de membri.

Despre IFPTR:

IFPTR funcţionează ca furnizor de formare profesională de specialitate, având un număr de 47 de centre autorizate de Ministerul Transporturilor pentru desfăşurarea activităţilor de pregătire şi perfecţionare a personalului de specialitate din domeniul transporturilor rutiere. IFPTR derulează programe de formare încă din iulie 1999. Absolvenţii cursurilor IFPTR exercită ocupaţii cu responsabilităţi în domeniul siguranţei rutiere (şoferi profesionişti, manageri de transport, consilier ADR ş.a.). Numărul cursanţilor şcolarizaţi de IFPTR pe parcursul celor 14 ani de activitate, depăşeşte 600.000.

Despre AdBrain Partners:

AdBrain Partners este o agenţie de publicitate full service, aflată pe piaţa din România încă din anul 2001. În prezent, agenţia oferă o largă varietate de servicii în publicitate: Servicii de strategie de comunicare, media planning&buying, creaţie, pre-press & design graphic,DTP, relaţii publice, social media, BTL & producţie,client service.