Compensaţiile băneşti pentru pagubele provocate de secetă, amânate

0
352

Reprezentanţii organizaţiilor profesionale din toată ţara, printre care şi cei ai Federaţiei Organizaţiilor Utilizatorilor de Apă pentru Irigaţii (FOUAI) Băileşti – Calafat, au avut o întrevedere cu şeful Ministerului Agriculturii, în cadrul căreia au dezbătut pe larg problemele cu care se confruntă.

Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Daniel Constantin şi secretarii de stat Daniel Botănoiu şi Achim Irimescu s-au întâlnit recent cu reprezentanţii organizaţiilor profesionale LAPAR, ROMPAN, FNPAR, AGROSTAR, Holstein Ro, Asociaţia Comunelor din România, OINZR, Asociaţia Producătorilor de Zahăr din Sfeclă din România, LUAIR, Federaţia Crescătorilor de Bovine din România, Asociaţia Fermierilor Români, Cooperativa “Eco Legum” Vidra, Asociaţia “Ţăranul Sărac”, AgriSud Cooperativa Agricolă Ilfov, Asociaţia Naţională a Tinerilor Producători Agricoli din România, FOUAI Băileşti Calafat, Federaţia Naţională “Cartoful Românesc”.

Scopul întâlnirii l-a constituit dezbaterea mai multor probleme cu care se confruntă fermierii în această perioadă, mai exact măsurile antisecetă, înfiinţarea Comitetului Naţional de Iniţiativă pentru Camerele Agricole şi soluţionarea problemelor legate de funcţionarea Programului Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) şi a grupurilor tehnice de lucru.

Amânare agreată

Conform unui comunicat ulterior al MADR, în urma discuţiilor, la solicitarea reprezentanţilor FNPAR, LAPAR, PRODCOM, Federaţia Naţională “Cartoful Românesc” şi a Asociaţiei Fermierilor Români, Hotărârea de Guvern cu privire la aprobarea normelor metodologice privind modul de acordare a ajutoarelor de stat în agricultură în vederea compensării producătorilor agricoli din sectorul vegetal, afectaţi de secetă, se amână până la următoarea Şedinţă de Guvern. “Amânarea a fost agreată, în condiţiile în care se vor acorda plăţile pe unitatea de suprafaţă, aşa cum vor fi discutate în grupele de lucru”, se arată în respectivul comunicat.

De asemenea, la solicitarea Agrostar, s-a decis ca fiecare organizaţie participantă să mandateze un reprezentant, în vederea constituirii unui „comitet antisecetă”, pentru a dezbate şi a aproba, pe baza unui protocol, un set de măsuri pe termen scurt, mediu şi lung.

Reuniune pentru constituirea CNI

În vederea constituirii Comitetului Naţional de Iniţiativă (CNI), ministrul Daniel Constantin a solicitat participanţilor să îşi depună până la 8 august a.c. documentele privind reprezentativitatea, urmând ca mâine să aibă loc reuniunea referitoare la constituirea CNI.

Totodată, în cursul întâlnirii, au mai fost discutate aspecte legate de reprezentarea organizaţiilor profesionale, realocarea fondurilor pentru Măsura 1.2.5., Ordonanţa 82/2011 privind unele măsuri de organizare a activităţii de îmbunătăţiri funciare, referitoare la tarifele necesare modernizării sistemului de irigaţii.

 

Potrivit Biroului de presă al MADR, în cadrul reuniunii de la sediul MADR au mai fost discutate subiecte precum restituirea TVA către fermieri, ca urmare a taxării inverse, acordarea plafoanelor pentru CNDP la ovine şi bovine, legislaţia privind vânzarea terenurilor agricole către persoane fizice străine după 1 ianuarie 2014. De asemenea, a fost adusă în discuţie situaţia din sectoarele cartofului şi legumelor, cu accent pe sistemele de irigat, precum şi problema comasării terenurilor agricole.