Tineretul lui Săndoi a câştigat la Slatina

0
335

Echipa naţională de tineret a României a câştigat meciul amical susţinut în week-end-ul trecut la Slatina contra divizionarei secunde Alro, scor 3-1. Pentru gazde a deschis scorul Creţu în minutul 18, tricolorii revenind prin reuşitele lui Matei (42), Grozav (62) şi Pană (87). Portarul lui Alro, Mecea, a apărăt şi un penalti executat de Matei în minutul 40. Selecţionerul Emil Săndoi a utilizat formula: Moldovan (46 Lazăr) – Râpă (59 Muth), Rada, Mladen (59 Beta), Lupu – Selagea (19 Anton), C. Matei (59 Ţigănaşu), Răduţ (45 Pană), Grozav – Alibec (59 Ţucudean), Enache. De partea cealaltă, antrenorul Cornel Papură i-a folosit pe: Mecea (46 Bănică) – Pasăre, Vişa (76 Vodiţă), Dedu (46 Grosu), I. Stancu – Voicu (29 Anghelina, 65 Surugiu), Coman (46 Quist), Precup (83 Voicu), Eduard Stoica – D. Ene (59 Geantă), Creţu (46 Dulcea). Naţionala de tineret a României a plecat în Bulgaria, unde mâine va disputa un meci de verificare la Loveci contra reprezentativei similare a ţării gazdă. Victor Piţurcă a decis ca jucătorii Ionuţ Năstăsie şi Ciprian Brata, aflaţi în cantonamentul reprezentativei de seniori a României la Mogoşoaia, să se alăture naţionalei de tineret pentru partida de la Loveci.