38 de soldaţi americani şi afgani, ucişi în Afganistan

0
327

31 de membri ai forţelor speciale americane şi-au pierdut viaţa, în noaptea de vineri spre sâmbătă, în urma prăbuşirii unui elicopter NATO în provincia centrală afgană Wardak. Este cea mai mare pierdere de vieţi omeneşti într-un singur eveniment pentru coaliţia din Afganistan, de la debutul intervenţiei străină, la sfârşitul anului 2001. Atât preşedintele republicii islamice Afganistan, Hamid Karzai, cât şi preşedintele american Barack Obama, au exprimat condoleanţe familiilor celor dispăruţi, menţionând „sacrificiul extraordinar al militarilor”. 7 militari afgani, membri ai forţelor speciale afgane, au pierit, de asemenea, în accident, în conformitate cu comunicatul prezidenţial, care nu menţionează cauzele. NATO a confirmat că unul din elicopterele sale a fost doborât, fără a preciza naţionalitatea ocupanţilor şi motivul prăbuşirii. În schimb, insurgenţii talibani au afirmat, pentru AFP, că au doborât un elicoper, informaţie confirmată de autorităţile locale, dar nu şi de forţele ISAF. Un atac aerian al forţelor NATO din Afganistan (ISAF) a ucis, vineri, mai mulţi civili, în provincia sudică Helmand, un bastion al talibanilor. NATO a admis că a deschis focul asupra insurgenţilor din zonă, indicând că a fost informat de o eventuală prezenţă a civililor deţinuţi de talibani în timp ce aceştia erau atacaţi.