Două fete “maxime” și visul lor de a deveni învățătoare

0
130

Două eleve ale Colegiului Național Pedagogic “Ștefan Velovan ” din Craiova au obținut media maximă la sesiunea de vară din acest an a Examenului Național de Bacalaureat. O performanță de excepție, care a încununat rodul anilor de munncă. Tinerele și-au gestionat extraordinar timpul, în cursul anilor de liceu, nu au nelijat nicitimpul liber. Ambele vor să-și urmeze vocația, cea de a fi învățătoare, și se pregătesc examene viitoare. Ne-au dezvăluit trăirile lor și au vorbit despre viitor.

Pentru Anya Elena Tița și Andra Gabriela Bărăitaru, anii de liceu s-au încheiat “magna cum laudae” : ambele au obținut media maximă la sesiunea de vară a Examenului Național de Bacalaureat 2026. Ambele au același țel : să devină învățătoare. Primul test, îl vor da pe 21 iulie, când vor susține examenul de titularizare în învățământ. Ceea ce a fost și ceea ce va fi ne vor spune, pe scurt, chiar ele.

Anya Elena …

Anya Elena a intrat la “Ștefan Velovan” după ce a absolvit Școala Gimnazială “Gheorghe Țițeica” din Craiova. Îi place să fie în mijlocul copiilor, și-și dorește să-i învețe pe cei mici, așa cum alții i-au îndrumat și ei pașii. “Am susținut examenul de Bacalaureat la Română, Istorie și Logică. Mă așteptam la o notă mare, dar suspriza a fost totală când am obținut 10 la fiecare probă. A fost răsplata muncii, pasiunii și perseverenței depuse timp de patru ani. M-am pregătit foarte bine, dar am știut să-mi petrec timpul liber și cu prietenii. I-am avut alături de mine pe părinți și am avut profesori ecelenți, dedicați, la un colegiu extraordinar. Îmi doresc să devin învățătoare, voi susține examenul de titularizare, iar apoi vreau să urmez cursurile Facultății de Psihologie din cadrul Universității București”, a povestit Anya.

… Andra Gabriela

La fel de ambițioasă și dedicată este Andra Gabriela. “Probele le-am susținut la Română, Matematică și Geografie. Sigur, mă așteptam la o note mari, dar media maximă m-a entuziasmat. Am pus pregătirea pe primul plan nu m-am meditat la nicio materie, dar nu mi-am neglijat nic timpul liber. Pasiunea mea este pictura și nu am conturi pe facebook, instagram sau altceva. Părinții au fost mereu alături de mine, iar profesorii au fost excepționali. Îmi place să-mi petrec vacanțele la bunici. Pe 21 iulie , voi susține examenul de titularizare în învățământ, fiindcă vreau să devin învățătoare, apoi vreau să urmez cursurile Facultății de Pedagogie pentru cursul primar și cele ale Facultății de Teologie – Artă sacră, la Universitatea din Craiova” , a menționat Andra Gabriela.

O generație de excepție

Rezultatele obținute de elevii de la “Ștefan Velovan” nu mai constutie demult o surpriză, dar anul acesta a fost ceva diferit. Asta o spune prof. Adrian Stroe, directorul instituției de învățământ : ” Cele două fete sunt extraordinare. Vorbim despre o generație de excepție. Pe lângă cele două medii maxime, avem și cea de-a zece medie pe județ, 9,91, iar procentul de promovare, vorbim înainte de soluționarea contestațiilor, a fost de 97,7%. Avem cadre didactice de excepție, iar rezultatele se văd”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul
Numele

Operaţie antispam (completează):  *