JO de la Paris: S-au stabilit grupele turneului de baschet masculin

0
457

Echipele de baschet masculin ale Greciei, Spaniei, Braziliei şi Porto Rico s-au calificat la JO 2024 de la Paris, după ce au reuşit să câştige finalele celor patru turnee preolimpice. Grecia lui Giannis Antetokounmpo a învins cu 89-69 echipa Croaţiei în finala de la Pireu, după ce elenii depăşiseră în semifinale Slovenia lui Luka Doncic.

În turneul pe care l-a găzduit, la Valencia, Spania a trecut în finală de Bahamas, cu 86-78, în timp ce Brazilia a câştigat turneul de la Riga, învingând în finală gazda, Letonia, cu 94-69. De asemenea, Porto Rico s-a impus acasă cu 79-68 în faţa Lituaniei.

Componenţa grupelor competiţiei de baschet masculin la JO de la Paris:

Grupa A: Australia, Canada, Grecia, Spania
Grupa B: Franţa, Germania, Japonia, Brazilia
Grupa C: SUA, Serbia, Sudanul de Sud, Porto Rico