Euro 2021: Anglia sub presiune!

0
420

Calificare grea, in-extremis, pe Wembley (64.950 spectatori) după prelungiri şi un imens suspans, pentru reprezentativa Angliei (2-1 d.l.p.) în faţa Danemarcei. Anglia atinge pentru prima dată finala Euro, iar Danemarca îşi spulberă visul de a repurta al doilea succes de campionă a Europei după sacrul titlu din 1992. Neînvinsă în acest turneu final (7 pct., o victorie şi o remiză în grupa D, unde a dominat Croaţia şi Cehia) apoi victorii cu Germania (2-0 în optimi) şi Ucraina (4-0 în sferturi), Anglia părea favorită, pe teren propriu, în faţa propriilor suporteri, în delir pe alocuri. Danemarca (3 pct. în grupa B, o victorie şi două îngfrângeri) a atras atenţia însă în optimile de finală cu Ţara Galilor (4-0) şi Cehia (2-1 în sferturile de finală). Robuşti fizic dar şi psihic, cu bune relaţii de joc, danezii aveau o victorie recentă (1-0) pe Wembley (14 octombrie 2020 în Liga Naţiunilor), prin golul lui Christian Eriksen (min. 35), englezii terminând meciul în 9 jucători, după eliminarea lui Harry Maguire (min. 31) şi Reece James (min. 90). Pe fondul unui debut de partidă sigur, danezii au deschis scorul prin Mikkel Damsgaart (min. 30), dintr-o lovitură liberă de la circa 25 de metri. Şi a început cursa de urmărire, egalarea survenind (min. 39) prin autogolul lui Simon Kjaer, sub presiunea lui Sterling, la o centrare a lui Bukaio Saka (Arsenal), cel mai tânăr titular în reprezentativa „Three Lions”. Golul calificării a stârnit însă mari comentarii care vor dăinui probabil peste 55 de ani câţi au trecut de la finala CM din 1966, cu Geoff Hurst în prim plan: Rahem Sterling fabulos, de-a dreptul, a forţat o cădere la contactul lui cu mijlocaşul lui Atalanta, Joachim Maehle, după un şoc genunchi contra genunchi. Olandezul Danni Makelie a acordat penalty, după consultarea VAR, transformat de Harry Kane -declarat jucătorul meciului-, în doi timpi. În ultimele 5 minute Anglia a conservat balonul, după reţeta spaniolă din 2012 şi după 55 de ani dispută o finală de turneu major. Câteva evenimente insolite: danezul Simon Kjaer a marcat al 11-lea autogol la actuala ediţie, iar portarul Jordan Pickford a depăşit recordul deţinut de Gordon Banks, decedat în 2019 la 81 de ani, de 720 de minute fără gol. Prinţesa Mary, prinţul moştenitor Frederik al Danemarcei şi fiul lor, prinţul Christian, s-au aflat pe Wembley. Suporterii echipei engleze solicită Reginei acordarea titlului de cavaler lui Gareth Southgate, dacă echipa va câştiga titlul european.