Ultimul sfert de finală al Mondialului din Rusia a fost unicul decis la lovituri de departajare. Au ajuns acolo Rusia şi Croaţia, care trecuseră de optimi tot după loteria penalty-urilor. Am avut alte 3 goluri cu capul, nu mai puţin de 8 din cele 11 goluri din sferturi fiind înscrise astfel, inclusiv autogolul lui Fernandinho. Reuşita serii a fost însă cu piciorul şi i-a aparţinut lui Cerâşev, care a deschis scorul, trăgând de la 25 de metri, atacantul lui Villarreal ajungând la 4 goluri în turneu. Cei doi antrenori au utilizat formulele clasice, până şi schimbările fiind cam aceleaşi cu cele din jocurile anterioare. Croaţii au egalat până la pauză, Mandzukic servindu-l perfect pe Kramaric. În repriza a doua nu am avut decât bara lui Perisic şi s-a trecut în timpul suplimentar. Vida şi Mario Fernandes au marcat în prelungiri din faze fixe şi s-a ajuns astfel la lovituri de departajare.
Penalty-uri:
Pentru Rusia au marcat Dzagoev, Ignaşevici, şi Kuziaev şi au ratat Smolov şi Mario Fernandes . Pentru Croaţia au marcat: Brozovic, Modric, Vida şi Rakitic şi a ratat Kovacic.
La 20 de ani de la semifinala cu Franţa, croaţii ajung iar în penultimul act, cea mai bună performanţă a lor.
Miercuri, la Moscova, Croaţia va juca semifinala cu Anglia. Marţi, la Sankt Petersburg, se dispută cealalt semifinală, Franţa – Belgia.
Rusia – Croaţia 2-2 (Cheryshev 31, Fernandes 115 / Kramaric 40, Vida 101) – 5-6, după penalty-uri.
- Rusia: Akinfeev – Mario Fernandes, Kutepov, Ignashevich, Kudryashov – Zobnin, Kuzyaev – Samedov (Erokhin 54), Golovin, Cheryshev (Smolov 67) – Dzyuba (Gazinsky 79). Antrenor: Stanislav Cercesov.
- Croaţia: Subasic – Vrsaljko, Lovren, Vida, Strinic (Pivaric 74)- Rakitic, Modric – Rebic, Kramaric (Kovacic 88), Perisic (Brozovic 63) – Mandzukic. Antrenor: Zlatko Dalic.