Brazilia-Germania (astăzi) şi Argentina-Olanda (mâine) sunt semifinalele Cupei Mondiale 2014. Ar putea fi considerate şi revanşe pentru finalele din 2002 (Brazilia-Germania) şi 1978 (Argentina-Olanda). Dar n-am face altceva decât să introducem în discuţie obosite clişee fiindcă niciuna din semifinalistele enunţate, cel puţin în sferturi, n-a impresionat. O bună dozare a efortului? Tot ce este posibil. Esenţială era calificarea şi nimic altceva. Am văzut însă multă supleţe tactică şi, din acest punct de vedere, olandezul Louis Van Gaal, rebotezat „Van Genial”, chiar a făcut o mutare intrată în istoria fotbalului. Nu putem trece cu vederea că, totuşi, confruntarea Europa – America de Sud continuă. Din distribuţiile obişnuite, sunt certe unele absenţe – Thiago Silva şi Neymar (Brazilia), Di Maria (Argentina) şi Ron Vlaar (Olanda) – deşi vagi speranţe mai există pentru recuperarea lui Di Maria şi anularea cartonaşului galben pentru Thiago Silva. Orice se poate întâmpla în aceste semifinale, aparent echilibrate, dar dominate de o încărcătură psihică enormă. N-ar fi deloc exclus ca echipa Germaniei, destul de monotonă în ascensiunea ei până în această fază a competiţiei, să se impună în faţa Braziliei. Orice prognoză este însă hazardată. Jucătorii echipelor calificate, care au primit un singur cartonaş în timpul competiţiei pornesc de la zero în semifinale, această formă de impunitate imediată fiind menită asigurării prezenţei celor mai buni jucători în finală. Oficial este o măsură permisivă spre a se evita precedente îndelung comentate: în 1998 suspendarea francezului Laurent Blanc şi în 2002 suspendarea germanului Michael Ballack. Se evită astfel ca Argentina să fie privată de Messi sau Olanda de Robben. Ştirile răzbat greu din anturajul semifinalistelor şi, în afara unor statistici aride care agrementează orice comentariu, mare lucru nu se divulgă.
