Toacsen: “Am ales Craiova pentru proiect, dar şi cu sufletul”

0
581

Instalat în funcţia de team-manager al echipei feminine de handbal SCM Craiova, fostul mare portar al Universităţii Craiova şi al României, Sorin Toacsen (53 de ani), va activa din nou în sportul craiovean, după aproape trei decenii, şi spune că alegerea a făcut-o atât cu sufletul, dar şi pentru proiectul ambiţios care se creionează la gruparea din Bănie.

„Am ales Craiova pentru că este un proiect ambiţios. Dar, ţin să recunosc, am ales şi cu sufletul, pentru că aici este casa mea. Am foarte multe amintiri legate de Universitatea Craiova şi mi-ar trebui extrem de mult timp să povestesc tot. Dar, cele mai importante momente au fost acelea care s-au întâmplat imediat după Revoluţie, şi anume câştigarea de două ori a campionatului României, dar Cupa României. Atunci, la fiecare joc din Sala Polivalentă, publicul era alături de noi. Craiova este oraşul care m-a propulsat către handbalul de performanţă. Este oraşul în care toate sporturile au avut succes atât intern, cât şi internaţional. La Craiova, practic, se trăieşte pentru sport şi nu aveam cum să spun pas unei asemenea oportunităţi. Atmosfera din Polivalentă este unică. Aici am trăit cele mai frumoase clipe alături de suporteri. Au fost momente incredibile, de care îmi e dor pe care aş vrea să le reîntâlnesc. Ştim destul de bine că SCM Craiova a avut un sezon 2017/2018 fantastic din toate punctele de vedere. S-a câştigat şi Cupa EHF chiar acasă, în Bănie şi ne dorim ca în cel mai scurt timp să revenim în grupele noului format EHF, dar şi în fruntea Ligii Florilor. Pe Bogdan Burcea îl cunosc de mic, de pe timpul când tatăl lui îmi era antrenor la Universitatea Craiova, la echipa de seniori. Cred că vom avea o colaborare excelentă şi că ne vom înţelege din toate punctele de vedere. Îmi doresc ca suporterii să vină la Sala Polivalentă, să fie alături de noi atât în momentele bune, cât şi în cele mai nefaste. Cred că vom învinge şi sper ca la sfârşit să strigăm împreună „Hai, Craiova!“, a declarat Sorin Toacsen.