Acţiune online, organizată de Casa Corpului Didactic Dolj, de “Ziua Învăţătorului”

0
1034

Casa Corpului Didactic (CCD) Dolj a iniţiat şi a organizat, cu ocazia “Zilei Învăţătorului”, care este pe 5 iunie, webinarul “Formarea continuă în contextul pandemiei de COVID – 19”, activitate cuprinsă în cadrul proiectului interjudeţean cu acelaşi nume. Desfăşurată online, pe 7 iunie,  la manifestare au participat reprezentanţi din 12 judeţe din ţară.

Pandemia de COVID – 19 a adus foarte multe neajunsuri, dar, prin programe aplicate, s-a putut trece peste ele. “Această perioadă ne-a adus în faţa unor noi provocări, inclusiv în ceea ce priveşte domeniile educaţiei şi formării continue. În acest sens, a fost nevoie de o schimbare rapidă a programelor de formare continuă  cadrelor didactice, cu accent pe componenta digitală, pentru a fi facilitată trecerea de la demersul didactic clasic la cel desfăşurat în mediul online. Prin, şi cu ajutorul CCD-urilor din ţară cadrele didactice au avut posibilitatea de a identifica programe de formare continuă, iar rolul formatorilor a fost de a veni în sprijinul acestora, cu noi programe de formare, astfel încât experienţa şcolii online să nu mai fie o necunoscută, ci o metodă eficientă şi atractivă de predare – învăţare – evaluare, atât pentru elevi, cât şi pentru profesori. În cadrul schimbului de experienţă şi de bune practici, am avut drept parteneri reprezentanţi ai altor CCD-uri din ţară şi ai unor asociaţii, fie profesionale, fie ONG-uri “, a precizat prof.  Monica Leontina Sună, director al CCD Dolj.