Alegeri în Marea Britanie. Partidul Conservator în declin, dar pe primul loc în sondaje

0
416

Vote smallBritanicii sunt chemaţi, astăzi, la urne în cadrul alegerilor parlamentare anticipate. Avansul Partidului Conservator din Marea Britanie s-a redus simţitor în faţa Partidul Laburist, în ultimele săptămâni de campanie, astfel că există riscul ca partidul Theresei May să piardă majoritatea în Camera Comunelor şi chiar funcţia de premier al Marii Britanii în urma scrutinului parlamentar anticipat convocat din ambiţia de a-şi consolida legitimitatea în perspectiva negocierilor dure cu Uniunea Europeană pe tema Brexit. Într-un gest imprevizibil, Theresa May a anunţat în aprilie un plan de convocare a alegerilor parlamentare anticipate pe 8 iunie, argumentând, după o serie de critici intense, că este necesar un guvern puternic pe fondul incertitudinii generate de ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană. „Am ajuns la concluzia că singura modalitate de garantare a certitudinii şi siguranţei pentru anii care urmează este organizarea acestor alegeri”, a declarat Theresa May, supusă presiunilor din partea colegilor din Partidul Conservator şi din partea opoziţiei laburiste şi liberal-democrate în contextul activării procedurii Brexit. „Întreaga ţară este unită în jurul deciziei Brexit, mai puţin membrii Parlamentului. Disensiunile din Parlament riscă să afecteze capacităţile de a transforma Brexit în succes”, explica Theresa May. Theresa May nu a devenit prim-ministru în urma alegerilor. După referendumul din iunie 2016, prin care britanicii au decis la limită ieşirea din UE, premierul David Cameron, care organizase plebiscitul din raţiuni populiste deşi pleda pentru rămânerea în Blocul comunitar, a demisionat. Pe fondul criticilor intense, Boris Johnson, unul dintre liderii taberei pro-Brexit, nu a putut fi numit premier, astfel că Theresa May a fost desemnată de Partidul Conservator, probabil ca soluţie de compromis, în fruntea Guvernului. Noul Cabinet nu a avut nevoie de votul Parlamentului, dar probabil l-ar fi putut obţine, dat fiind că Partidul Conservator are majoritate. În contextul disputelor din ce în ce mai intense, premierul Scoţiei, Nicola Sturgeon, a contestat recent legitimitatea decizională a Theresei May. „Eu am fost aleasă în funcţia de prim-ministru al Scoţiei pe baza angajamentului clar privind un nou referendum. Dar premierul nu este încă aleasă de nimeni”, declara Nicola Sturgeon. Dincolo de argumentaţia anunţată public, Theresa May miza pe calcule electorale simple. În acea perioadă, sondajele arătau că Partidul Conservator avea un avans considerabil comparativ cu laburiştii, iar primul-ministru spera să profite de această situaţie favorabilă.