Regulamentul Camerei Deputaţilor a fost modificat: lui Zgonea i se pregăteşte plecarea!

0
311

zgoneaPlenul Camerei Deputaţilor a adoptat astăzi proiectul de hotărâre privind modificarea Regulamentului, prin care preşedintele forului legislativ îşi poate pierde funcţia mai uşor. Pentru proiect au votat 204 deputaţi, unul a votat împotrivă şi 88 s-au abţinut. Potrivit proiectului, preşedintele Camerei Deputaţilor poate fi revocat “în caz de pierdere a calităţii de membru al grupului parlamentar căruia îi aparţine funcţia şi care l-a propus pentru aceasta, la data precizată de deputat sau de liderul grupului respectiv, după caz, şi în caz de pierdere a sprijinului politic la data informării plenului Camerei despre încetarea de drept a calităţii de membru al Biroului permanent”.

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a susţinut în plen că acest proiect de hotărâre nu este legal, deoarece nu are iniţiator. Totodată, el a arătat că nu a fost depus un proiect de modificare a Regulamentului la care deputaţii să poată depune amendamente şi pe care, ulterior, Comisia pentru Regulament să îl analizeze şi să îi facă raport.

În şedinţa de vot final, Valeriu Zgonea nu a dorit să conducă şedinţa de vot final în care s-a modificat regulamentul şi a lăsat locul vicepreşedintelui Florin Iordache.