Echipa de juniori E a Universităţii Craiova a fost învinsă în finala Campionatului Naţional, susţinută astăzi, la Buftea, împotriva celor de la Luceafărul Arad, scor 0-4. După ce au câştigat etapa judeţeană, pe cea regională şi turneul semifinal de la Bucureşti, jucătorii pregătiţi de Bogdan Vrăjitoarea n-au avut nicio şansă în faţa echipei din Arad, care s-a impus clar. În finală, Universitatea Craiova a evoluat în formula: Vlăsceanu – Sârbu, Zaharia, Nedelcu, Lăpădătescu, L. Duţă, B. Duţă, Capac. Au mai intrat: Găgeatu, Sichitiu. Alexandru Capac a primit distincţia de „cel mai tehnic jucător al turneului”.
Antrenorul Bogdan Vrăjitoarea a declarat: „Este extraordinar că am ajuns în finala pe ţară. Avem regretul că nu am câştigat-o, oricum diferenţa de scor nu o reflectă pe cea din teren. Băieţii mei merită felicitări pentru modul în care s-au pregătit în tot acest timp, pentru efortul depus. Trebuie avut grijă de ei, sunt copii talentaţi. Ne pare rău că nu am luat titlul naţional, dar o vom lua de la capăt şi sunt sigur că la anul ne vom bate iarăşi sus“.