Iordania vrea să livreze României fertilizanţi pentru sol

0
370

ministruAchim Irimescu, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale l-a primit în 7 iunie 2016 pe E.S. Dl Saker Malkawi, ambasadorul extraordinar şi plenipotenţiar al Regatului Haşemit al Iordaniei în România. În cadrul întâlnirii, ministrul Achim Irimescu a subliniat performanţele economice ale Iordaniei, în condiţiile în care este una dintre ţările lumii care se confruntă cu un mare deficit de apă. La rândul său, E.S. Dl Saker Malkawi a explicat că Iordania deţine o tehnologie foarte dezvoltată a fertilizanţilor pentru sol, iar unele studii atestă faptul că printre cei mai buni fertilizanţi pentru solul românesc sunt cei din Iordania. În acest sens, Ambasadorul a solicitat sprijinul ministrului pentru dezvoltarea relaţiilor comerciale între cele două state. Ministrul Achim Irimescu a afirmat că doreşte stabilirea unor relaţii directe între cele două ţări. În acest context, ministrul a apreciat oportună crearea pentru oficialii iordanieni a unei baze de date cu producătorii români care doresc să realizeze export în Iordania şi la rândul său, aşteaptă de la domnia sa o listă cu importatorii din  Iordania, pentru a dezvolta relaţiile comerciale între România şi Iordania şi pentru a îmbunătăţi cooperarea. Alte teme atinse cu oficialul iordanian au vizat problema vizelor solicitate de România pentru cetăţenii iordanieni, situaţia lotului de roşii depistat cu reziduuri de pesticide cu provenienţă Iordania, exporturile de ovine din România către Iordania etc. La finalul întâlnirii, ministrul Achim Irimescu a precizat că în viitorul apropiat va transmite o scrisoare către omologul său din Iordania pentru a-l invita într-o vizită oficială în România.