Ambasadorul Franţei: DNA depăşeşte frontierele României, devenind un model de urmat la nivel European

0
345

138227_1Francois Saint-Paul, ambasadorul Franţei la Bucureşti,  i-a conferit ieri procurorului şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, însemnele de cavaler al Ordinului Legiunii de Onoare, prilej cu care a subliniat că Direcţia Naţională Anticorupţie se bucură de o mare popularitate şi că renumele său depăşeşte frontierele României, devenind un model de urmat la nivel european. “Astăzi putem să apreciem lungul drum parcurs şi transformarea puternică şi durabilă a unui sistem care vă datorează multe, deoarece datorită dumneavoastră şi numeroşilor dumneavoastră colegi devotaţi cauzei, DNA se bucură de o mare popularitate. De altfel, renumele său depăşeşte astăzi frontierele ţării dumneavoastră, devenind un model de urmat la nivel european”, a spus ambasadorul. El a arătat că această distincţie a fost oferită pentru devotamentul în lupta împotriva corupţiei, pentru simţul datoriei cetăţeneşti îndeplinite pentru a contribui la construcţia societăţii române, dar şi pentru “extraordinarul curaj” în această luptă.