Deși și-a petrecut cei mai frumoși ani ai vieții în Craiova, orașul despre care face referiri nostalgice în multe din romanele sale, scriitoarea Ileana Vulpescu, ajunsă la o vârstă înaintată, nu a mai vizitat Bănia de foarte mult timp. Vineri, când a fost invitată să participe la ședința solemnă a Consiliului Local Municipal Craiova, în cadrul căreia i-a fost conferit titlul de „Cetățean de Onoare”, Ileana Vulpescu a fost dornică să profite de această ocazie și să petreacă un timp, cât de puțin, în orașul tinereții sale. Popasul pe care și l-a dorit prozatoarea a fost, unde altundeva, decât la bibliotecă.
Înainte să ajungă la ceremonia solemnă, care a fost găzduită la Opera Română Craiova, Ileana Vulpescu a vizitat Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman”. Directorul bibliotecii, Lucian Dindirică, a poftit-o pe scriitoarea Ileana Vulpescu să treacă pragul Casei Memoriale „Elena Farago”, acolo unde sunt adăpostite câteva din lucrurile de preț ale bibliotecii. Vizita a fost scurtă dar sugestivă pentru autoarea celebrului roman „Arta conversației”, Ileana Vulpescu amintindu-și cum treceau orele pe nesimțite atunci când intra în această clădire ca tânără elevă, la actualul Colegiu Naţional „Elena Cuza”. Cu multă generozitate, prozatoarea a semnat în „cartea de onoare” al Bibliotecii Județene, apoi a notat câte un mesaj pentru cititori pe pagina de titlu a fiecărui roman al său.
Parfumul greu al teilor, care inundă curtea bibliotecii, în această perioadă a anului, și care a însoțit-o la despărțire, este, cu siguranță, o altă amintire pe care o va duce cu sine distinsa scriitoare Ileana Vulpescu, o erudită de mare respect, soţia fostului scriitor Romulus Vulpescu, care, la rândul său, a tradus pentru prima dată, cu mulţi ani în urmă, pe Francois Villon. Aşa cum nu a uitat, în nici o împrejurare de Bratovoieştiul natal, considerându-se, cu consecvenţă, „de loc” de acolo, doamna Ileana Vulpescu ne-a oferit, pe lângă anvergura sa de intelectual, şi legământul său cu Doljul. Sau cu aceste locuri. Care au dat, de-a lungul timpului, şi mulţi oameni de valoare. Şi mai ales caracter imens.
Cine va lectura, dacă nu a făcut-o până acum, unul din romanele sale, „De-amor, de-amar, de inimă albastră”, (Ed. Tempus, 2005), va regăsi un omagiu fără egal, creionat cu discreţie, la adresa Colegiului Naţional „Elena Cuza”. Prozatoare cu har autentic, Ileana Vulpescu a devenit „Cetăţean de Onoare” al Craiovei şi merită salutat întregul demers.