Peste 350 de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Dolj şi Grupării de Jandarmi Mobile Craiova, împreună cu poliţişti din cadrul IPJ Dolj, Poliţia Locală Craiova şi reprezentanţi ai ISU Dolj vor asigura măsurile de ordine publică astăzi, începând cu ora 19.00, în Piaţa „Mihai Viteazul”, cu ocazia desfăşurării spectacolului Romanian Music Awards şi începând cu ora 21.00, pe stadionul „Ion Oblemenco” din Craiova, pe timpul Galei Local Kombat „Bodyguard”. Reprezentanţii Jandarmeriei au anunţat că, pe stadion, participanţilor nu li se va permite accesul cu brichete, sticle şi alte obiecte ce pot fi aruncate către combatanţi. În plus, aceştia atrag atenţia, în cazul ambelor evenimente, ca cetăţenii să respecte recomandările făcute de organizatori, împuterniciţii acestora sau forţele de ordine, să se abţină de la acţiuni de natură a împiedica desfăşurarea normală a evenimentelor şi să nu incite la asemenea acţiuni. În plus, oamenii legii au în vedere prevenirea şi combaterea oricăror fapte care aduc atingere legilor şi normelor de convieţuire socială precum şi depistarea, identificarea şi dispunerea măsurilor legale împotriva celor care comit acest gen de fapte.
Pe timpul desfăşurării manifestărilor, la sediul celor două unităţi de jandarmi vor fi constituite rezerve pregătite să intervină în cel mai scurt timp dacă situaţia operativă o va impune.