Ştiinţa joacă diseară în Gruia

1
79

Etapa a 8-a a play-off-ului începe astăzi, cu duelul din Gruia, dintre CFR Cluj şi Universitatea Craiova, de la ora 21.00, meci arbitrat de Istvan Kovacs. Este a cincea confruntare directă din acest sezon dintre cele două formaţii, iar ardelenii n-au reuşit să câştige până acum.

Antrenorul oltenilor, portughezul Filipe Coelho, a declarat înainte de meci:

„Va fi un meci greu împotriva unei echipe care a pierdut ultima dată acasă undeva prin luna octombrie. Când joacă acasă sunt foarte buni, trec şi printr-o formă bună, dar noi vom da totul pentru victorie. Toate meciurile sunt diferite, la fel și contextele, momentele, totul. CFR joacă acasă si cred că va conta mult asta, în special pentru ei. Noi vom face tot ce ține de noi, este minimul posibil pe care-l putem face pentru club, oraș. Am avut o săptămână normală, am încercat să dăm totul la antrenamente zi de zi. Chiar cred că am făcut o treabă bună. Acum încercăm să dăm totul pe teren, să performăm. Nu ne mai gândim la trecut, trebuie să ne concentrăm pe prezent, pentru că este cel mai important“.

Portarul Universităţii Craiova, Laurenţiu Popescu, a adăugat: „Meciul cu Dinamo a trecut rapid, iar acum ne așteaptă altul greu. CFR este o altă echipă acasă, dar am pregătit bine jocul și ne dorim cele trei puncte. Sunt foarte agresivi cei de la CFR, puternici, dar în acest sezon noi le-am făcut foarte bine față și cu siguranță vom avea parte de un meci bun acolo. Atmosfera este foarte bună la noi în lot. Când câștigi în 90+1 e normal să fie bucurie mare. Le mulțumim fanilor pentru toată susținerea. Mă bucur că am avut un stadion plin cu Dinamo și sper să le aducem și vineri seara o mare bucurie“.

Daniel Pancu, antrenor CFR Cluj: 

“Ne așteaptă un meci foarte complicat, împotriva unei echipe pe care nu am reușit să o învingem în acest sezon. Ne dorim foarte mult ca acest lucru să se întâmple și sper să ajungem la capacitatea noastră maximă la ora jocului. Încerc să transmit jucătorilor același lucru pe care îl simt și eu. Mi-aș dori să fiu din nou jucător și să joc cu o echipă pe care nu am bătut-o în ultimele 3 meciuri. Echipa din Craiova a fost avantajată pe program. Nu știu ce s-a întâmplat la Craiova – Dinamo, a văzut toată România că a fost ofsaid la Nsimba, dar am văzut că pe regulament a fost gol valabil. Se poate, se întâmplă, nu vorbesc de arbitraj”

Prefaţa LPF: 

“Ardelenii nu au mai pierdut pe teren propriu din 25 octombrie 2025, CFR – Farul 0-2. Au urmat acasă nouă victorii și o remiză (neînvinși acasă cu Daniel Pancu pe bancă).

Oltenii s-au impus în opt dintre cele 18 deplasări din ediția în curs, iar de alte șase ori au terminat la egalitate.

Sunt echipele cu cele mai multe meciuri cu gol marcat, CFR Cluj – 32, Universitatea Craiova – 31.

Pe spațiul porții oltenilor s-au tras cele mai puține șuturi în play-off, doar 18, ierarhie în care clujenii sunt la polul opus, 32 de șuturi pe poartă contra.

Cu 13 goluri marcate și patru pase decisive, Andrei Cordea este jucătorul cu cele mai multe contribuții ofensive din tabăra gazdelor.

Steven Nsimba a înscris în runda precedentă și a ajuns la 10 goluri marcate în ediția curentă, fiind doar al doilea jucător străin din istoria grupării craiovene care atinge această bornă în sezonul de debut (primul a fost Elvir Koljic, 13 goluri în 2018/19).

În cazul în care va fi utilizat, portughezul Samuel Teles va bifa meciul cu numărul 100 în SuperLiga României.

De la revenirea fotbalului craiovean pe prima scenă din 2014, cele două echipe s-au mai întâlnit în principala competiție internă de 45 de ori, de 16 ori au câștigat clujenii, de 15 ori s-au impus craiovenii, iar alte 14 partide s-au terminat la egalitate.

Ultimul meci din campionat fără gol marcat s-a disputat pe 11 aprilie 2021, pe terenul craiovenilor.

Cea mai recentă dispută directă din SuperLigă: 6 aprilie 2026, Universitatea Craiova – CFR Cluj 2-0, goluri marcate de Anzor Mekvabishvili și Assad Al-Hamlawi.”

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul
Numele

Operaţie antispam (completează):  *