Ştiinţa, punct necesar, dar nu suficient, în Gruia

0
812

Ştiinţa a conştientizat abia în repriza secundă că e superioară CFR-ului, dar n-a luat toate punctele în Gruia, deşi merita. De fapt, cu excepţia Farului, probabila viitoare campioană, Craiova le-a fost superioară tuturor adversarelor din play-off, dar a luat aproape de fiecare dată mai puţin. Şi trebuie să-şi găsească explicaţiile trupa lui Neagoe, întrucât nu a pierdut numai titlul, ci e pe cale să rămână fără loc în Europa. De care, după regulile imbecile ale lui Burleanu, sunt aproape echipe care s-au luptat pentru evitarea retrogradării.

Prima repriză din Gruia a semănat cu cea pe care Ştiinţa a bifat-o la Sf. Gheorghe. Nu s-a jucat nimic, nu s-a înţeles nimic, nu s-a vrut nimic. După pauză, Craiova a fost echipa care a pretins mai mult, echipa care a forţat, dar CFR, în stilu-i pragmatic, a marcat şi a avut şi un şut în transversală, cu care putea încheia conturile. Oltenii s-au prins greu că, de fapt, CFR este cea mai slabă echipă din actuala ediţie a play-off-ului şi le-a fost teamă să-şi impună superioritatea, aşa cum a făcut-o Rapidul în runda precedentă cu băieţii lui Petrescu. Cu VAR, CFR nu mai poate şterpeli titluri precum în sezoanele precedente şi nu ar merita nici măcar loc în Europa, deşi probabil îl va obţine, fiindcă această afacere infectă cu Sepsi, “campionat-Cupă”, le va asigura clujenilor ultimul loc pe podium. Ivan a avut decenţa să nu savureze egalarea, probabil conştient că neghiobia din meciul cu FCSB nu va putea fi ştearsă uşor. Pe final, Ştiinţa a riscat mai mult şi a ratat mai mult, iar Petrescu scapă cu o remiză, la fel ca în tur.

La final, Eugen Neagoe a declarat: „Dezamăgit de rezultat, cred că meritam cele trei puncte. Chiar dacă în prima repriză nu am avut ocazii, a fost echilibrată. Spre finalul jocului cred că am fost echipa mai bună. Dar ratăm mult. În ultimele meciuri portarul echipei adverse a fost cel mai bun jucător al meciului. Şi cu Rapid, şi cu FCSB, şi cu CFR. Nu este anul nostru, se pare, chiar dacă meritam să câştigăm şi acest joc, şi meciul din tur, şi meciul cu FCSB. Din nouă puncte pe care trebuia să le avem, am luat doar două.  Noi suntem de vină pentru că nu am reuşit să câştigăm în această seară. Despre arbitraj ce să zic? Nu poţi să ne faci de maniera asta, cu Ivan cartonaş roşu. Aşa a făcut şi cu Baiaram, cu Rapid, acelaşi arbitru. Trebuie să fim un pic mai responsabili, că avem şi noi probleme cu inima. Dai un cartonaş roşu ca să îţi fac viaţa uşoară! Stai aşa să vedem… nici nu a fost un atac în care să-l atingă”

CFR Cluj – Universitatea Craiova 1-1

Au marcat: Muhar 66 / Ivan 68.

CFR Cluj: Scuffet – C. Manea, Yuri, A. Burcă, Camora (Peteleu 90) – Braun (Bordeianu 74), Boateng (Muhar 60), Cvek, Fică (Petrila 74) – Janga, Bîrligea (E. Krasniqi 60). Antrenor: Dan Petrescu.

Universitatea Craiova: L. Popescu – Vlădoiu, Zajkov, Mitrea, Badelj – Mateiu, Screciu – Cîmpanu (Baiaram 61), Işfan (Roguljic 61; Căpăţână 77), A. Ivan – Koljic (Markovic 46). Antrenor: Eugen Neagoe.

Arbitru: Radu Petrescu.