Polonia: Alegerile prezidenţiale s-au amânat

0
610

Dezbaterea televizată din seara zilei de 6 mai între candidaţii la alegerile prezidenţiale, programate la 10 mai a.c., a avut un caracter inedit: cei 10 candidaţi au răspuns prezent fără a avea certitudinea că scrutinul prevăzut duminică va avea loc. La o oră şi jumătate după încheierea dezbaterilor, printr-un comunicat de presă, echipa preşedintelui Andrzej Duda (PiS) a anunţat că scrutinul este amânat. Acordul politic semnat de liderul PiS (Dreptate şi Justiţie), omul forte al ţării, Jaroslaw Kaczynski şi şeful micului partid „Acord”, Jaroslaw Gowin, fost vicepremier, care refuzase votul prin corespondenţă în plină epidemie de Covid-19, a salvat… majoritatea. Potrivit acordului, noua dată a scrutinului va fi anunţată de preşedintele Dietei (Camera Inferioară). În schimbul concesiilor, partidul lui Jaroslaw Gowin s-a angajat să voteze textul ce permite scrutinul prin corespondenţă pe care Dieta l-a adoptat la 8 mai. Această victorie a lui Jaroslaw Kaczynski permite salvarea majorităţii parlamentare şi organizarea scrutinului la o manieră controversată, fie la mijlocul lunii iunie, fie la mijlocul lunii iulie.